ONU, despre posibilitatea trimiterii trupelor de menținere a păcii sub egida sa în Ucraina: „Este foarte, foarte ipotetică"

Data publicării:
sediul ONU
Sediul general al ONU. Sursa foto: Profimedia Images

O misiune de menţinere a păcii în Ucraina sub egida ONU este „foarte ipotetică" în acest stadiu, a afirmat marţi secretarul general adjunct al ONU care răspunde de operaţiunile de pace, Jean-Pierre Lacroix.

„Cred că este corect să spun că este foarte, foarte ipotetică", a declarat Lacroix, diplomat francez care coordonează operaţiunile de pace din 2017, întrebat la Bruxelles despre un astfel de scenariu, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Evident, întrucât problema a fost pusă, reflectăm la ea", a adăugat el în faţa presei.

Europenii discută despre garanţiile de securitate pe care ar trebui să le primească Ucraina în ipoteza unei încetări a luptelor, inclusiv prin desfăşurarea de trupe la sol.

Un nou summit al ţărilor din „coaliţia de voluntari", gata să aducă aceste garanţii de securitate, va avea loc joi la Paris.

Delegaţia rusă la discuţiile privind Ucraina care au avut loc la Riad, sub egida SUA, a vorbit miercuri despre un rol pe care ar urma să-l joace ONU, fără a furniza detalii.

O eventuală misiune de pace a ONU în Ucraina trebuie mai întâi să primească mandat din partea Consiliului de Securitate al ONU, a reamintit Lacroix. Şi, pentru moment, nu a existat „niciun contact" în acest sens, a afirmat el.

„Nu am primit niciun mandat pentru a planifica (această misiune) şi chiar nu văd pe ce bază am putea să o facem acum", a subliniat el.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Cum se menține Anca Țurcașiu în formă. Imaginile care au stârnit comentarii: „Ești femeie la peste 50 de ani...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Cât de realistă este „umbrela nucleară” propusă de Macron pentru a apăra Europa de amenințarea rusă
Newsweek
Cum a îngropat Guvernul creșterea pensiilor militare? De ce șansele să crească în 2025 sunt zero?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Helen Mirren critică franciza James Bond: „Nu mi-a plăcut niciodată”. Este însă fanul unui actor anume...
UTV
Mihai Bendeac îl taxează pe Dan Negru pentru criticile aduse piesei „Proorocul Ilie”. „Domnu' Dănuț probabil...