Paul Rusesabagina, eroul filmului Hotel Rwanda, a fost eliberat din închisoare

Data publicării:
Paul Rusesabagina cu catuse la maini în timpul procesului sau din Rwanda pe 18 februarie 2021.
Paul Rusesabagina a fost eliberat din închisoare. Foto: Profimedia Images

Paul Rusesabagina, un fost manager de hotel, care a protejat aproximativ 1.200 de persoane de violențele din timpul genocidului din 1994 și a inspirat filmul "Hotel Rwanda", a fost eliberat din închisoare, sâmbătă dimineață, scrie BBC.

Paul Rusesabagina a fost prins de autoritățile din Rwanda în 2020 și condamnat la 25 de ani de închisoare, o decizie care a atras critici internaționale.

Un purtător de cuvânt al guvernului din țara africană a declarat că sentinţa lui Rusesabagina a fost "comutată prin ordin prezidenţial". Acesta a părăsit penitenciarul în acestă dimineață.

Vestea a fost salutată inclusiv de președintele SUA, Joe Biden.

"Familia lui Paul este nerăbdătoare să îl primească înapoi în Statele Unite. Și eu împărtășesc bucuria lor la aflarea acestei vești bune", a spus Biden într-un comunicat.

Paul Rusesabagina era managerul unui hotel, în 1994, când a avut loc un genocid în care, în doar 100 de zile, etnicii hutu din Rwanda au ucis aproximativ 800.000 de etnici tutsi.

Rusesabagina a adăpostit atunci aproximativ 1.200 de persoane de violenţe, în hotelul pe care îl conducea.

Rusesabagina a părăsit Rwanda în 1996, ajungând să lucreze ca șofer de taxi în Belgia. Însă povestea sa a fost relatată într-o carte care a apărut în 1998 și care a fost ecranizată apoi în 2004.

Bărbatul s-a stabilit în Statele Unite, însă a fost arestat într-o vizită în Rwanda, în 2020. Un an mai târziu au fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru opt capete de acuzare de terorism în legătură cu o organizaţie care se opune regimului preşedintelui rwandez Paul Kagame.

El a respins toate acuzaţiile şi a refuzat să ia parte la un proces pe care el şi susţinătorii lui l-au numit o farsă politică.

Rusesabagina a recunoscut că a avut un rol de conducere în Mişcarea Rwandeză pentru Schimbare Democratică (MRCD), dar a negat orice responsabilitate pentru atacurile comise de aripa sa armată, Frontul de Eliberare Naţională (FLN).

Judecătorii au apreciat că cele două grupări nu pot fi diferenţiate una de cealaltă.

Decizia de eliberare a venit însă după presiuni constante din partea SUA, dar și a discuţiilor intermediate de Qatar.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri