Trump îi lasă pe copiii lui Biden fără protecţie de la Secret Service

Data publicării:
Hunter Biden
Hunter Biden este acuzat că a deținut și cumpărat ilegal o armă de foc. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Donald Trump anunţă că revocă dispozitivul de protecţie asigurat de Secret Service pentru cei doi copii ai predecesorului său, Joe Biden.

Secret Service, însărcinat în Statele Unite între altele cu protecţia personalităţilor politice de rang înalt şi a familiilor lor, nu va mai avea bani alocaţi protecţiei lui Hunter Biden, în vârstă de 55 de ani, şi a lui Ashley Biden, în vârstă de 43 de ani, cei doi copii în viaţă ai lui Joe Biden, potrivit AFP, preluată de News.ro.

„Hunter Biden a avut o protecţie din partea Scret Service o lungă perioadă de timp, totul plătit de contribuabilul american”, a scris luni pe platforma sa Truth Social Donald Trump, care evocă faptul că 18 persoane au fost detaşate în cadrul acestui dispozitiv, pe care-l cataloghează ”ridicol”.

„La fel, Ashley Biden, care are 13 agenţi, va fi retrasă de pe lista” persoanelor protejate, a anunţat el.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Republicanul şi-a reluat în ultimele zile atacurile la adresa lui Joe Biden şi l-a acuzat pe democrat, în vârstă de 82 de ani, de faptul că nu s-a aflat în posesia deplină a facultăţilor la sfârşitul mandatului.

El a ameninţat luni să-şi urmărească în justiţie adversarii politici, dispreţuind astfel graţierile acordate de către predecesorul său în ultimele săptămâni de mandat unor personalităţi percepute ca ostile republicanului.

Joe Biden l-a graţiat inclusiv pe fiul său Hunter Biden, una dintre ţintele privilegiate ale dreptei americane dure în ultimii ani, găsit vinovat în două dosare cu privire la deţinerea ilegală a unei arme de foc şi fraudă fiscală.

În postarea sa pe truth social, Donald Trump ceritică totodată faptul că, în opinia sa, Hunter Biden „este în prezent în vacanţă, în plus în Africa de Sud, unde drepturile umane ale oamenilor au fost serios puse în discuţie”.

Citește și: Trump susține că graţierile acordate de Biden înainte de încheierea mandatului nu sunt valabile

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu şoferii de peste 65 de ani? Schimbarea pe care Uniunea Europeană vrea să o facă
Digi FM
Un român care lucrează în Elveția, viral pe TikTok, după ce a dezvăluit câți bani câștigă în fiecare lună...
Pro FM
Roxana Nemeș a avut mult de tras până să fie gravidă. A făcut patru fertilizări in vitro: "M-am aruncat în...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Operațiune ca în filme: Falși polițiști au „percheziționat” un apartament din Brașov și au plecat cu...
Newsweek
Ce asigurări vor plăti pensionarii în funcție de pensia pe care o primesc? Se ajunge și la 400 lei
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, sancționat de internauți, după un comentariu la pozele Andreei Bălan: "De asta te-a...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Roxana Nemeș este însărcinată cu gemeni, după 5 ani de luptă și patru fertilizări in vitro: „M-am aruncat în...