Polonia se pregătește de război cu Rusia. Ministrul apărării: „Mă aştept la orice scenariu şi le iau în serios pe cele mai rele”

Data publicării:
ministru polonez
Ministrul polonez al apărării. Foto: Profimedia Images

Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat, într-un interviu publicat luni, că Polonia trebuie să se pregătească urgent pentru ameninţarea unui război cu Rusia.

În interviul acordat ziarului Super Express, ministrul polonez a fost întrebat dacă el consideră posibilă, în final, o înfrângere militară a Ucrainei în faţa Rusiei şi o invadare ulterioară a Poloniei într-un asemenea scenariu.

„Mă aştept la orice scenariu şi le iau în serios pe cele mai rele. Aceasta este sarcina unui ministru al apărării în situaţia în care ne regăsim astăzi”, a răspuns Kosiniak-Kamysz, membru al recent numitului guvern condus de Donald Tusk. Acelaşi ministru, în vârstă de 42 de ani, a ţinut să adauge că nu a „spus aceste cuvinte din senin”, ci le-a cântărit cu atenţie înainte.

El a mai menţionat că ministerul pe care-l conduce a început să facă paşi concreţi pentru a se pregăti pentru ameninţarea despre care a vorbit, examinând inclusiv lacunele în aprovizionarea armatei cu echipamente militare. Deşi achiziţiile de armament pe scară extinsă sunt foarte importante, echipamentul individual al fiecărui soldat trebuie tratat cu aceeaşi seriozitate, a spus ministrul polonez. El a mai spus că Polonia intenţionează să joace un rol foarte important în apărarea comună a UE.

De când a început războiul în Ucraina, Polonia şi-a sporit bugetul militar până la 4% din PIB - dublu faţă de angajamentul din cadrul NATO de 2% - şi a încheiat numeroase contracte pentru achiziţii masive de armament, în special cu SUA şi Coreea de Sud.

Pentru unul din aceste contracte, SUA au aprobat, la sfârşitul lunii august, vânzarea a 96 de elicoptere de atac Apache către armata poloneză, contract în valoare de 12 miliarde de dolari.

Alte contracte majore de achiziţii de armament din SUA au fost semnate pentru 486 de lansatoare multiple de rachete HIMARS, în valoare totală de aproximativ 10 miliarde de euro, 32 de avioane de luptă F-35, 366 de tancuri Abrams şi sisteme antiaeriene Patriot.

Contractele semnate cu Coreea de Sud privesc, în special, achiziţia a peste 800 de obuziere K9, în jur de o mie de tancuri K2 Black Panther, 50 de avioane de luptă FA-50 şi 288 de lansatoare multiple de rachete K239.

Polonia a încheiat, de asemenea, cu filiala britanică a producătorului de armament european MBDA, un contract de aproximativ 2,4 miliarde de dolari pentru achiziţia de rachete antiaeriene, plus un contract de circa 1,4 miliarde de euro pentru patru sisteme norvegiene de rachete antinavă Kongsberg.

Livrarea tuturor acestor echipamente se va desfăşura pe parcursul mai multor ani, iar unele dintre ele, precum obuzierele sud-coreene, vor fi parţial fabricate în Polonia.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...