Premierul pro-rus al Slovaciei rămâne fără majoritate în parlament. Cum s-a ajuns în această situație

Data publicării:
NR SR - NÁVRH NA VYHLÁSENIE NEDÔVERY VLÁDE SR.
Premierul slovac, Robert Fico. Sursa foto: Profimedia Images

Coaliţia de guvernare tripartită a premierului slovac Robert Fico a pierdut majoritatea în parlament, după ce doi deputaţi ai formaţiunii social-democrate Hlas (Vocea) au fost excluşi din acest partid.

Robert Fico, un politician social-democrat, dar apropiat de premierul ungar Viktor Orban prin poziţiile sale conservatoare criticate de Bruxelles şi prin refuzul său de a susţine Ucraina în războiul cu Rusia, se află din octombrie 2023 la conducerea unui guvern de coaliţie după ce partidul său Smer-SD a câştigat alegerile legislative. Din această coaliţie mai fac parte formaţiunea Hlas (Vocea), un partid moderat de stânga scindat din Smer-SD, şi formaţiunea naţionalistă Partidul Naţional Slovac (SNS), relatează EFE, potrivit Agerpres.

Doi deputaţi din partidul Hlas au fost acum excluşi din grupul parlamentar al acestei formaţiuni. Ambii deputaţi, Samuel Migal şi Radomir Salitros, au criticat o reformă judiciară întreprinsă de guvern, reformă prin care au fost prescrise multe delicte şi care prevede desfiinţarea Parchetului special anticorupţie, instanţă ce investighează mai mulţi aliaţi ai premierului Fico şi pe care acesta o acuză că acţionează cu motivaţie politică.

„Niciunul dintre noi nu doreşte alegeri anticipate. Trebuie să aşteptăm să vedem ce negocieri vor veni, dacă vor veni, şi ce se va întâmpla", a declarat marţi Samuel Migal. El a deplâns climatul irespirabil de tensiune politică din Slovacia, unde au avut loc numeroase proteste antiguvernamentale organizate de opoziţia progresistă şi liberală. Ultimul protest de acest fel s-a desfăşurat vineri, cu zeci de mii participanţi, care au demonstrat împotriva a ceea ce opoziţia consideră a fi deriva antidemocratică, pro-rusă şi pro-chineză a premierului Robert Fico.

Acesta din urmă a fost grav rănit în luna mai anul trecut într-o tentativă de asasinat comisă de un simpatizant al opoziţiei, care a mărturisit că era nemulţumit de decizia premierului de a sista ajutorul militar pentru Ucraina şi de atitudinea rebelă a acestuia faţă de Uniunea Europeană.

Coaliţia de guvernare a premierului Robert Fico a devenit acum minoritară, cele trei partide care o compun însumând, după excluderea celor doi deputaţi, 74 din cele 150 de mandate ale legislativului de la Bratislava. Mai există însă un mic grup de cinci parlamentari neafiliaţi, respectiv doi foşti membri de asemenea ai partidului Hlas şi trei foşti membri ai formaţiunii naţionaliste SNS, dintre care niciunul până în prezent nu a transmis semnale că ar dori căderea guvernului şi convocarea alegerilor anticipate.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce distanță de casa vecinului ai voie să construiești un garaj. Ce spune legea
Digi FM
Adrian Alexandrov, partenerul Elenei Udrea, primele declarații după ce aceasta a fost operată de urgență: „A...
Pro FM
LeAnn Rimes, moment jenant pe scenă. Și-a pierdut dinții în mijlocul concertului și a fugit în culise
Film Now
Cum a apărut Simone Ashley la premiera filmului „F1”, după ce rolul ei a fost eliminat la montaj: „Sunt...
Adevarul
Cine este Thomas Ferfelis, soțul Kirei Hagi, și ce tradiții machedonești are de respectat la nuntă. Părinții...
Newsweek
Cu cât au crescut pensiile în numai o lună? Care pensionari iau mai mulți bani decât în aprilie?
Digi FM
Punct final la „Nunta Secolului”. Jeff Bezos şi Lauren Sanchez au găzduit o petrecere în pijamale. Imaginile...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Brad Pitt, despre vizitele la Alcoolici Anonimi, făcute după despărțirea de Angelina Jolie: "Aveam nevoie de...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget