Presa rusă. Donald Trump merge la Moscova după învestire

Data publicării:
colaj trump-putin

Președintele ales al SUA, Donald Trump, va efectua o vizită în Federația Rusă după ce va fi învestit oficial în funcție, pe 20 ianuarie anul viitor, informează joi cotidianul rus Izvestia, citând o sursă de din cadrul Partidului Republicanilor.

colaj trump-putin

Potrivit interlocutorului cotidianului rus, consilierii lui Trump l-au convins că ar fi mai bine să efectueze vizita în Federația Rusă după învestire, nu înainte, potrivit Agerpres

Analistul Dimitri K.Simes, de la publicația americană The National Interest, estimează că o astfel de decizie a fost luată pentru că o vizită a lui Trump în Rusia înainte de preluarea funcției ar fi putut fi interpretată ca o subminare a politicii actualei administrații americane și o încercare de a purta negocieri pe ascuns în timpul mandatului președintelui în exercițiu american Barack Obama.

În data de 14 noiembrie, Kremlinul a anunțat că a avut loc o convorbire telefonică între Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin, în timpul căreia cei doi au convenit să continue contactele telefonice și în perspectivă să aibă o întrevedere directă.

Anterior, Trump și-a exprimat intenția de a normaliza relațiile cu Federația Rusă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Google te lasă fără telefonul ieftin: Decizia legată de...
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Băutura care place creierului și este recomandată de medicul Vlad Ciurea. „Desface vasele cerebrale și...
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
VIDEO Cinci elefanţi de la ZOO, surprinşi formând un ”cerc de alertă” pentru a proteja un pui în timpul unui...
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...