Președintele Columbiei susține că cei patru copii dispăruți în junglă, după ce avionul lor s-a prăbușit, nu au fost de fapt găsiți

Data publicării:
Președintele Columbiei, Gustavo Petro,
Președintele Columbiei, Gustavo Petro. Foto: Profimedia

Președintele Columbiei, Gustavo Petro, anunța joi dimineață că patru copii columbieni, printre care și un bebeluș de 11 luni, au fost găsiți în viață în pădurea amazoniană, la mai bine de două săptămâni după ce avionul în care se aflau s-a prăbușit. Câteva ore mai târziu, acesta a revenit asupra declarațiilor și a precizat că micuții nu au fost de fapt găsiți și că operaţiunile de căutare continuă, informează AFP, potrivit Agerpres. 

„Am decis să suprim tweet-ul pentru că informaţiile furnizate (...) nu au putut fi confirmate. Regret ceea ce s-a întâmplat”, a scris el, adăugând că „forţele militare şi comunităţile indigene îşi continuă căutările neîncetat”.

Miercuri, preşedintele columbian anunţase pe Twitter că cei patru copii, de 13 ani, 9 ani şi 4 ani, precum şi un bebeluş de 11 luni, fuseseră găsiţi. Aeronava, un Cessna 206, care transporta şapte pasageri, a dispărut de pe radare pe 1 mai, în împrejurimile oraşului San Jose del Guaviare (sud), unde trebuia să ajungă. Aparatul a fost găsit luni la verticală, cu partea din faţa zdrobită de pământ, într-o vegetaţie deasă.

Echipele de salvatori au recuperat trei trupuri, al pilotului, al mamei copiilor şi al unui şef al comunităţii indigene Uitoto, din care făceau parte toţi pasagerii. Speranţa de a-i găsi pe copii în viaţă a fost alimentată de descoperirea în junglă a unor lucruri personale, precum şi a unor fructe mâncate parţial şi a unui biberon.

Un „adăpost improvizat făcut din bastoane şi ramuri” întreţine speranţa salvatorilor că există cel puţin un supravieţuitor. Jungla este foarte deasă şi periculoasă în această regiune extrem de izolată, iar căutările sunt îngreunate de prezenţa unor animale sălbatice, arbori ce pot măsura până la 40 de metri înălţime şi de ploi puternice.

Peste o sută de militari ajutaţi de câini participă la căutări, împreună cu membri din comunităţi autohtone.

Cauzele accidentului nu au fost deocamdată determinate.

Potrivit protecţiei civile columbiene, pilotul semnalase probleme la motorul avionului înainte ca aparatul să dispară de pe radare.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri