Putin a ordonat preluarea centralei Zaporojie și transformarea ei în proprietate a statului rus

Data publicării:
A Russian serviceman patrols the territory of the Zaporizhzhia Nuclear Power Station in Energodar.
În primele zile ale lunii martie, forțele ruse ocupă regiunea Herson și o mare parte a regiunii vecine Zaporojie, inclusiv centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa.. Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin a semnat un decret, miercuri, prin care a ordonat preluarea controlului asupra centralei nucleare de la Zaporojie și transformarea ei în „proprietate federală”, relatează Reuters.

Centrala, care este cea mai mare astfel de uzină din Europa, se află sub controlul invadatorilor de mai multe luni, însă până acum a fost operată de personalul său ucrainean. Apropierea sa de linia frontului a ridicat, de-a lungul acestei perioadei, multe îngrijorări cu privire la posibilitatea unui accident nuclear catastrofal.

În același timp, agenția pentru energie atomică a ONU a avertizat că sursa de energie pentru centrală este „fragilăși că acest lucru poate pune în pericol funcționarea acesteia.

Situația legată de aprovizionarea cu energie a centralei continuă să fie extrem de precară. În acest moment avem energie din surse externe la centrală, dar este, așa putea spune, foarte fragilă. Avem o singură linie care alimentează centrala”, a declarat Rafael Grossi, șeful AIEA.

Citiți și: Putin, discurs cinic: „Chiar și astăzi, în ciuda tragediei actuale, avem un mare respect pentru poporul ucrainean”

Tensiuni și îngrijorări legate de centrala Zaporojie

De când a început războiul în Ucraina și de când rușii au ocupat centrala, au existat temeri constant că s-ar putea ajunge la un periculos accident nuclear, mai ales în condițiile în care invadatorii au părut dispuși să pună în pericol siguranța întregului continent pentru a-și atinge obiectivele militare în Ucraina.

Bombardamentele constante în proximitatea centralei au ridicat îngrijorări și temeri uriașe cu privire la un posibil accident nuclear care ar fi putut să-l rivalizeze în dimensiune și gravitate pe cel de la Cernobîl, de acum 36 de ani.

În august apăruseră inclusiv imagini cu vehicule militare ale rușilor în interioriul unei camere a turbinelor din centrală. Ucraina a acuzat în repetate rânduri forțele ruse că depozitează arme grele în interiorul complexului și le folosesc ca acoperire pentru a lansa atacuri, știind că Ucraina nu poate întoarce focul fără a risca să lovească unul dintre reactoarele centralei. Între timp, Rusia a susținut că trupele ucrainene bombardează centrala.

Rușii l-au eliberat pe șeful centralei Zaporojie, răpit acum mai multe zile

Luni, șeful centralei, răpit cu câteva zile înainte, a fost eliberat de ruși. Ucraina anunța că o patrulă rusească l-a reținut, vineri, pe Ihor Murașov în timp ce acesta călătora de la centrala nucleară spre orașul Enerhodar, acolo unde locuiesc mulți dintre angajații centralei.

IAEA a anunțat, sâmbătă, că se află în contact cu „autoritățile relevante”, fără să menționeze Rusia, și a spus că a primit informații că Murașov este în „detenție temporară”.

„Salutăm eliberarea lui Ihor Murașov, director general al centralei nucleare de la Zaporojie din Ucraina. Avem confirmarea că domnul Murașov s-a întors în siguranță la familia sa”, a anunțat Grossi pe Twitter, luni.

Sâmbătă, IAEA spunea că reținerea lui Murașov are „un impact imediat și serios asupra procesului de luare a deciziilor și asupra asigurării siguranței și securității la centrală”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...