Putin, despre răspunsul Rusiei dacă NATO îi respinge cerințele: „Va depinde de propunerile experților noștri militari”

Data publicării:
Vladimir Putin
Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin nu a precizat cum va reacționa Rusia dacă garanțiile de securitate pe care le-a cerut din partea NATO și Occidentului vor fi respinse, însă a a spus că „răspunsul va depinde de propunerile pe care mi le prezintă experții noștri militari”.

Putin a adăugat că Rusia urmăreşte să obţină un rezultat obligatoriu din punct de vedere juridic în aceste negocieri, conform Agerpres.

Săptămâna trecută, rușii au cerut din partea NATO și SUA un set de „garanții de securitate”, despre care spun că sunt esențiale pentru a încheia tensiunile legate de Ucraina, după desfășurarea masivă de trupe ruse de la granița acestei țări. Printre revendicările lui Putin se numără inclusiv cerința ca NATO să ceară permisiunea Rusiei pentru exerciții militare. Rusia doreşte să obţină, de asemenea, o garanţie categorică că NATO nu va accepta Ucraina ca membru, cerere pe care Alianţa Nord-Atlantică a respins-o în trecut.

Potrivit Moscovei, discuţiile ar urma să aibă loc cu oficialii americani în luna ianuarie. Joi, Putin a declarat că Rusia se aşteaptă la rezultate rapide.

Informaţii despre presupuse pregătiri ale Rusiei pentru o invazie a Ucrainei provoacă îngrijorare internaţională de mai multe săptămâni. Rusia a negat în mod repetat astfel de acuzaţii.

Uniunea Europeană şi NATO au ameninţat Moscova cu consecinţe grave în cazul unei escaladări militare. Rusia a răspuns cu cererea ca NATO să promită că nu se va extinde spre est.

Citiți și: Care sunt opțiunile Rusiei dacă invadează Ucraina. Posibilele scenarii de atac

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...