Putin i-a spus lui Scholz că gazele pot fi plătite în continuare în euro, potrivit Berlinului

Data publicării:
scholz si putin
Mulțumită de sine și puțin apatică, Germania a întârziat să realizeze că lumea din jurul ei era în plină transformare. Acum, germanii au ajuns la un consens rar pentru o democrație în legătură cu nevoia de schimbare profundă și extinsă a economiei și a securității țării. Foto: Profimedia Images

Guvernul german a indicat că preşedintele rus Vladimir Putin l-a asigurat miercuri pe cancelarul Olaf Scholz că Europa poate continua să plătească gazele ruseşti în euro şi nu în ruble, aşa cum ordonase recent Moscova. Germania a declanșat miercuri un plan de urgență care ar putea duce la raționalizarea energiei pentru cea mai mare economie europeană, dacă cererea Rusiei de a plăti cu ruble combustibilul livrat va duce la întreruperea sau oprirea furnizării.

Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit, a indicat că Putin l-a asigurat pe Scholz că plăţile Europei luna viitoare „vor continua să fie în euro şi transferate ca de obicei la Gazprom Bank, care nu este lovită de sancţiuni” şi că aceasta se va ocupa de conversia în ruble.

Hebestreit a adăugat că preşedintele Putin subliniase că „nimic nu se va schimba pentru partenerii contractuali europeni” când noul sistem de plăţi cerut de Moscova va intra în vigoare la 1 aprilie.

„Cancelarul Scholz nu a acceptat această procedură, dar a cerut informaţii în scris pentru a o înţelege mai bine”, a subliniat purtătorul de cuvânt, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Ceea ce G7 a convenit rămâne: livrările de energie vor fi plătite exclusiv în euro şi în dolari, aşa cum este indicat în contracte”, a asigurat el.

Kremlinul făcuse public anterior propriul rezumat al convorbirii, indicând că Putin i-a spus lui Scholz că cererea Moscovei ca Europa să treacă la plata gazelor în ruble nu trebuie „să ducă la o deteriorare a condiţiilor contractuale pentru societăţile importatoare europene”.

Preşedintele rus a anunţat săptămâna trecută că Moscova nu va mai accepta decât rubla ca mijloc de plată pentru livrările de gaze naturale către ţările „neprietenoase”, inclusiv statele membre ale Uniunii Europene.

Germania a ridicat miercuri nivelul de alertă al planului său de urgenţă pentru gaze, de teama că Rusia va întrerupe aprovizionarea dacă ţările occidentale refuză să plătească în ruble.

Exprimându-se în numele miniştrilor energiei din G7, germanul Robert Habeck a declarat luni că cererea ruşilor constituie o „încălcare unilaterală şi manifestă a acordurilor existente”.

Kremlinul a declarat miercuri că Rusia nu va cere imediat cumpărătorilor săi de gaze naturale să plătească în ruble pentru moment.

„Plăţile şi livrările sunt un proces care necesită timp”, a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Macron, gest urât faţă de Kate Middleton! Prinţesa nici nu a ştiut cum să reacţioneze, fotografii au surprins...
Digi FM
Cum vrea Irina Columbeanu să facă bani pentru a-și ajuta tatăl: "Simt că e responsabilitatea mea să am grijă...
Pro FM
Matteo, fiul lui Andrea Bocelli, despre momentul în care tatăl său i-a aranjat o întâlnire cu Angelina Jolie...
Film Now
„Mâinile îți trădează vârsta!”. Fanii o acuză pe Nicole Kidman că și-a „înghețat fața”, după recenta apariție...
Adevarul
Crimă oribilă pe un iaht de lux, din Bahamas. O tânără de 20 de ani, ucisă de un mecanic al navei
Newsweek
Ministrul muncii anunță 100 lei în plus la pensie pentru familiile de pensionari. Cum iau banii?
Digi FM
De ce plătesc CASS mamele și pensionarii cu venituri de peste 3000 de lei. Bolojan: „Nu mai putem fi o ţară...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Actrița care i-a depășit pe Samuel L. Jackson și Robert Downey Jr. și a devenit cel mai profitabil star de la...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu