Reacția Moscovei după summitul de la Kiev: „Încercarea de a ne speria cu sancțiuni e zadarnică”

Data publicării:
Dmitri Peskov
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Rusia a respins sâmbătă „presiunile” exercitate asupra ei în vederea acceptării unui armistiţiu de 30 de zile în Ucraina, precum şi noile „ameninţări cu sancţiuni” formulate de puterile occidentale.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat la televiziunea de stat rusă că Moscova nu se va lăsa intimidată şi că este deja obişnuită cu măsurile punitive.

„Noi ne gândim deja la ce vom face după ce aceste sancţiuni vor fi impuse, cum vom minimiza consecinţele lor”, a spus Peskov. „Încercarea de a ne speria cu sancţiuni este zadarnică”, a declarat Peskov. Preşedintele american Donald Trump şi lideri europeni au atenţionat cu noi sancţiuni în cazul în care Rusia va refuza armistiţiul, scrie Agerpres.

Noul cancelar federal german Friedrich Merz a atenţionat Moscova cu o „înăsprire masivă a sancţiunilor" dacă preşedintele rus refuză armistiţiul de 30 de zile în conflictul său împotriva Ucrainei. În lipsa unei reacţii a Kremlinului, „va avea loc o înăsprire masivă a sancţiunilor şi ajutorul masiv pentru Ucraina va continua. Pe plan politic, desigur, dar şi pe plan financiar şi militar”, a declarat Merz într-un interviu pentru cotidianul german Bild.

Moscova formulase anterior condiţii pentru orice pauză în lupte, inclusiv oprirea livrărilor de arme occidentale pentru Ucraina.

Ucraina și liderii europeni au propus un armistițiu de 30 de zile

Cancelarul federal german Friedrich Merz, preşedintele francez Emmanuel Macron, premierii britanic Keir Starmer şi polonez Donald Tusk se aflau sâmbătă la Kiev, de unde au propus Moscovei un armistiţiu „complet şi necondiţionat” pentru 30 de zile, începând de luni.

Uniunea Europeană şi SUA au impus deja mai multe serii de sancţiuni împotriva Rusiei, în efortul de a lipsi această ţară de mijloacele economice pentru a-şi susţine războiul împotriva Ucrainei.

Chiar dacă aceste măsuri au creat provocări semnificative în faţa Rusiei, inclusiv acces limitat la tehnologii occidentale, analişti remarcă rezilienţa surprinzătoare a economiei ruse.

În calitate de exportator de materii prime, Rusia continuă să câştige miliarde din vânzări de petrol şi gaz, venituri ce îi permit să-şi alimenteze economia de război.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Macron, gest urât faţă de Kate Middleton! Prinţesa nici nu a ştiut cum să reacţioneze, fotografii au surprins...
Digi FM
Cum vrea Irina Columbeanu să facă bani pentru a-și ajuta tatăl: "Simt că e responsabilitatea mea să am grijă...
Pro FM
Matteo, fiul lui Andrea Bocelli, despre momentul în care tatăl său i-a aranjat o întâlnire cu Angelina Jolie...
Film Now
„Mâinile îți trădează vârsta!”. Fanii o acuză pe Nicole Kidman că și-a „înghețat fața”, după recenta apariție...
Adevarul
Crimă oribilă pe un iaht de lux, din Bahamas. O tânără de 20 de ani, ucisă de un mecanic al navei
Newsweek
Ministrul muncii anunță 100 lei în plus la pensie pentru familiile de pensionari. Cum iau banii?
Digi FM
De ce plătesc CASS mamele și pensionarii cu venituri de peste 3000 de lei. Bolojan: „Nu mai putem fi o ţară...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Actrița care i-a depășit pe Samuel L. Jackson și Robert Downey Jr. și a devenit cel mai profitabil star de la...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu