Reacția Uniunii Europene la amenințările lui Trump privind noi taxe vamale impuse blocului comunitar

Data publicării:
steagul ue
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa foto: GettyImages

Uniunea Europeană este „gata să discute cu noua administraţie" în faţa unor posibile tensiuni comerciale cu Statele Unite ale Americii, a declarat joi ambasadoarea UE la Washington, Jovita Neliupsiene, după ce Donald Trump a declarat că blocul comunitar tratează SUA „în mod nedrept".

„Suntem pregătiţi să discutăm cu noua administraţie cum ne putem consolida relaţiile, fie că este vorba despre energie, apărare, comerţ (...) sau orice alt sector", a asigurat Neliupsiene într-un discurs în faţa presei, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Din punctul de vedere al Statelor Unite, UE ne tratează foarte nedrept, foarte rău", a declarat Donald Trump mai devreme, într-un discurs la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveţia.

„Menţinem relaţii comerciale şi de investiţii strânse, coordonate şi echilibrate", a remarcat ambasadoarea UE.

Donald Trump a acuzat în special blocul că impune SUA "taxe şi taxe vamale" Statelor Unite, care "îngreunează foarte mult importul produselor în Europa", în timp ce cei 27 "îşi vând produsele în Statele Unite".

În răspuns, ambasadoarea UE a mai menţionat între altele că Uniunea Europeană este "cel mai mare consumator de gaz natural lichefiat american" şi că "europenii sunt printre cei mai mari consumatori de mărci americane, ca Tesla şi Apple".

„În acelaşi timp, UE se numără printre primele trei destinaţii de export pentru 46 de state americane, iar investiţiile UE la nivel naţional susţin milioane de locuri de muncă din SUA", a subliniat ea.

Donald Trump a avertizat că țările europene vor fi supuse unor taxelor vamale și spune că aceasta este „singura modalitate” ca Statele Unite „să fie tratate corect”.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Floarea ce îi îmbogățește pe români. Un kilogram se vinde cu 12.000 de euro
Digi FM
Un câștigător al Premiului Nobel, păcălit de un taximetrist român. I-a cerut de 20 de ori mai mult pe o cursă...
Pro FM
Actrița celebră pe care se sprijină Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Cele două staruri...
Film Now
Vin Diesel anunță finalul Fast & Furious. Ce condiții a pus pentru a realiza filmul: „Asta veți primi! Vă...
Adevarul
Concedii de austeritate pentru primari de comune: pachete de „formare profesională” la all inclusive pe...
Newsweek
Pensionarii îl cheamă pe Bolojan la raport. „Pensiile, tăiate de 2 ori cu sute lei. Nu acceptăm!”
Digi FM
Fiica lui Irinel Columbeanu a venit în România în secret. Irinuca și-a vizitat tatăl la azil: „S-au...
Digi World
7 alimente recomandate pentru reducerea colesterolului, care sunt ușor de integrat în mesele zilnice
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
A fost una dintre blondele fatale din Baywatch, azi pare alt om. Erika Eleniak, cu brațele complet acoperite...
UTV
Jeff Bezos s-a căsătorit cu Lauren Sánchez la Veneția. Kim Kardashian, Oprah și Leonardo DiCaprio, printre...