Record absolut de temperatură pentru noiembrie, înregistrat în Montreal. Meteorolog: Anterior, cea mai fierbinte lună a fost în 1948

Data publicării:
montreal canada
Record absolut de temperatură pentru noiembrie, înregistrat în Montreal. FOTO: Getty Images

Oraşul Montreal a depăşit un ''record absolut'' de temperatură pentru luna noiembrie, cu 22,4 grade Celsius. În centrul şi în estul Canadei se înregistrează de câteva zile un val de căldură fără precedent pentru această perioadă, a indicat agenţia Environment Canada, citată miercuri de AFP.

"Nu am avut niciodată o valoare de 22,4 grade într-o lună noiembrie. Este un record absolut pentru noiembrie", a comentat meteorologul Mariane Peltier pentru AFP. Anterior, cea mai fierbinte lună noiembrie a fost în 1948, cu o temperatură maximă de 21,7 grade Celsius, a precizat specialista.

"Astăzi, am doborât câteva recorduri pentru cele mai fierbinţi zile din luna noiembrie" în Quebec, a declarat Peltier.

"Pentru o lună noiembrie (...), se întâmplă rar să fie vorba despre o perioadă atât de îndelungată. Uneori durează două sau trei zile, dar niciodată şapte zile", a adăugat ea, scrie Agerpres.

În Montreal, recordul anterior pentru data de 10 noiembrie a fost înregistrat în 1948, cu 18,3 grade Celsius.

În această perioadă, temperatura medie este de obicei de aproximativ 7 grade Celsius în oraşul francofon, a precizat meteorologul.

Acest episod de căldură a traversat sudul provinciei francofone, dar şi provincia Ontario, unde au fost înregistrate 24 de grade Celsius în oraşele Windsor şi Toronto.

Provinciile New Brunswick şi Nova Scotia (estul Canadei) au fost, de asemenea, afectate de această masă de aer cald.

Se prognozează că "vara indiană" va continua şi miercuri, înainte ca valorile de temperatură să scadă joi până la cele normale pentru acest sezon. 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...