Republica Moldova dă în judecată Gazprom pentru reducerea livrărilor de gaze

Data publicării:
Gazprom
Republica Moldova vrea să dea în judecată gigantul rus Gazprom. Foto: Profimedia Images

Chişinăul se pregăteşte să acţioneze în judecată gigantul rus Gazprom, pe care îl consideră responsabil de actuala criză energetică din Republica Moldova, a declarat ministrul moldovean al infrastructurii şi dezvoltării regionale, Andrei Spînu, informează Agerpres.

"Faptul că noi suntem nevoiţi să cumpărăm gaz şi curent de pe piaţă (internaţională) este din vina Gazpromului şi juriştii noştri deja se ocupă de aceste detalii, pentru a acţiona concernul rus în judecată pentru neexecutarea contractului", a afirmat Spînu, citat de Unimedia.

În opinia oficialului de la Chişinău, "criza energetică prin care trece acum Moldova este generată de Gazprom-Kremlin".

"Dacă acest concern şi-ar onora azi angajamentele contractuale cu Moldova, criza energetică dispare şi toţi vor avea gaz şi energie", a afirmat el.

Spînu spus că Republica Moldova va cere despăgubiri companiei ruse, dat fiind că, din cauza Gazprom, autorităţile din Republica Moldova s-au văzut obligate să ia "bani de pe alte segmente, să luăm credite".

"Gazprom poate face orice. În ultimul an, ei ne-au demonstrat că sunt capabili de orice. Ei au tăiat gazul la toată Europa. Au închis gazul bulgarilor, italienilor, germanilor. Au închis robinetul spre Ucraina, au deconectat Polonia, Finlanda", a amintit el.

Republica Moldova se confruntă cu întreruperi în furnizarea de gaz rusesc şi cu pene de curent, de mai multe luni. Autorităţile de la Chişinău s-au văzut nevoite să ceară ajutorul Uniunii Europene şi să cumpere volume suplimentare de la ţări terţe.

La începutul lunii decembrie, inclusiv România a început să livreze gaz către Republica Moldova, prin conducta Iaşi-Ungheni.

În octombrie, Gazprom a redus cu 30% furnizarea de gaz către Moldova şi cu 50% în noiembrie, comparativ cu cantităţile stabilite, iar în decembrie scăderea va fi de 56,5%, aminteşte agenţia EFE.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Bancnotele româneşti din 1999 care se vând acum cu zeci de mii de lei. Verifică seria şi vezi dacă ai o mică...
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Ruth, sora lui Liam Payne, mesaj sfâșietor la șase luni de la moartea artistului: „Să trăiesc fără tine este...
Film Now
Charlie Chaplin, o viață personală tumultoasă. A avut patru soții, toate mult mai tinere decât el. Două erau...
Adevarul
Secretele planului lui Elon Musk de a avea „o legiune de copii” și a salva civilizația
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...