Republicanul care și-a falsificat CV-ul, numele și trecutul a fost arestat pentru acuzații de spălare de bani și înșelăciune

Data publicării:
George Santos
George Santos. Foto: Profimedia Images

Congresmanul republican George Santos, cunoscut pentru numeroasele controverse din jurul său, a fost arestat, miercuri, pentru acuzații de spălare de bani, furt de fonduri publice și înșelăciune, relatează Reuters.

Santos este unul dintre cei mai controversați republicani aleși recent – el și-a falsificat aproape integral CV-ul și este acuzat că și-a schimbat numele, fiind cunoscut anterior ca Anthony Devolder. El a refuzat să demisioneze în ciuda apelurilor din partea propriilor colegi de partid.

În documentul de punere sub acuzare a lui Santos se arată că politicianul de 34 de ani este acuzat de 13 infracțiuni, printre care și înșelarea susținătorilor politici prin folosirea fondurilor lor pentru cheltuieli personale sau încasarea ajutorului de șomaj, deși era angajat.

Santos mai este acuzat că a mințit în fața Camerei Reprezentanților cu privire la activele, pasivele și veniturile sale. 

„Santos este acuzat că a înșelat în mod repetat pentru a ajunge în Congres și pentru a se îmbogăți”, a spus Breon Peace, procuror din New York, conform unui comunicat.

„S-a folosit de donații politice pentru a-și umple buzunarele, a solicitat ilegal ajutor de șomaj, bani care ar fi trebuit să meargă la new-yorkezii care și-au pierdut locurile de muncă din cauza pandemiei și a mințit în fața Camerei Reprezentanților”, a mai spus Peace.

La puțin timp după victoria la limită a lui Santos în alegerile din 2022, ales într-o regiune bogată din Long Island, NYT și alte publicații americane au dezvăluit că politicianul își falsificase aproape tot trecutul personal și profesional.

Santos a mințit că are diplome de la New York University și Baruch College. Cele două universități au anunțat, apoi, că Santos nu a fost niciodată înscris la vreuna dintre ele.

El a mai spus și că a lucrat la Goldman Sachs și Citigroup, informații negate de ambele organizații. A mai susținut, de asemenea în mod fals, că este evreu și că bunicii săi au fugit din Europa din cauza naziștilor în Al Doilea Război Mondial.

Deși spune că este gay, el nu a precizat că a fost căsătorit cu o femeie timp de mai mulți ani, până în 2019.

De la începutul scandalurilor din jurul său, Santos a recunoscut că și-a falsificat o mare parte din CV.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Adevărul despre semnele de pe corpul lui Vladimir Putin! Un medic explică de ce suferă liderul rus, este...
Digi FM
Hărțuitorul familiei Măruță a ajuns inclusiv la casa părinților Andrei. Cătălin Măruță: "Are obsesii față de...
Pro FM
Shakira, trup de zeiță în costum de baie, la 48 de ani. Artista, surprinsă în timp ce se relaxa la plajă...
Film Now
Helen Mirren, secretul căsniciei cu Taylor Hackford: „Să fiu sinceră, nu-mi place să lucrez cu el”. Sunt...
Adevarul
Momentul cumplit în care un copil de 10 ani, aflat pe o trotinetă electrică, este lovit de o maşină pe o...
Newsweek
Sindicalistul Geană, mândru că George Simion a fost la protestul Romsilva. Are 6.500€/lună venituri
Digi FM
Ce se întâmplă acum cu fetița rămasă orfană după ce tatăl i-a ucis mama, iar apoi s-a sinucis. Micuța de doar...
Digi World
Un studiu asociază mii de decese în Germania cu rezistenţa la antibiotice. „Una dintre cele mai mari...
Digi Animal World
Mic la stat, mare la pază și cu barbă serioasă: ”Schnautzerul pitic, ideal pentru oamenii singuri”
Film Now
Ce avere și ce cheltuieli are Stifler din "American Pie". Veniturile lui Seann William Scott, dezvăluite în...
UTV
George Burcea, reacție ironică după ce a fost înlocuit în sezonul 2 din „Wednesday”. „Am cerut 5 milioane de...