Rețeaua X a lui Elon Musk e din nou dată în judecată, de data aceasta de o firmă din Taiwan. Ce sumă cere compania

Data publicării:
Foto: Elon Musk / Sursa foto: Profimedia Images
Foto: Elon Musk / Sursa foto: Profimedia Images

O companie de tehnologie din Taiwan a dat în judecată X deținută de către Elon Musk, săptămâna trecută, și acuză că rețeaua a încetat să plătească facturile către ei, după ce mogulul a preluat conducerea, scrie Business Insider.

Procesul a fost intentat de compania taiwaneză Wiwynn și cere despăgubiri în valoare de 120 milioane de dolari, din cauza unor datorii IT.

Firma taiwaneză spune că au fost comenzi de piese de server de aproximativ 120 milioane de dolari făcute de fosta rețea Twitter și solicită despăgubiri în instanță de 61 milioane de dolari.

Acest caz se adaugă avalanșei de procese cu care Elon Musk se confruntă încă de la preluarea X, numeroși foști directori dându-l în judecată pe miliardar pentru milioane de dolari în compensații neplătite.

Conform plângerii depusă săptămâna trecută la Tribunalul Districtual de Nord al Californiei, Wiwynn susține că firma a încălcat un acord de achiziție din 2014 pentru a furniza către Twitter produse IT personalizate.

Compania taiwaneză spune că, în noiembrie 2022, la scurt timp după ce Musk a preluat controlul asupra gigantului social media, Twitter a „încetat brusc” să mai facă plăți către Wiwynn și nu a răspuns solicitării Wiwynn de a plăti pentru produsele livrate.

Plângerea mai spune că Wiwynn, care produce servere și sisteme de stocare pentru centre de date și furnizori de cloud, a acumulat piese în valoare de 120 de milioane de dolari pentru a onora comenzile existente ale Twitter, presupunând că Twitter și-a asumat răspunderea pentru acestea.

Totuși, Twitter, care a început să reducă personalul și cheltuielile pentru cloud la scurt timp după ce Musk a preluat conducerea, a refuzat să-și asume responsabilitatea pentru aceste acțiuni sau să răspundă încercărilor Wiwynn de a comunica cu firma, arată plângerea în instanță.

Conform plângerii, Wiwynn a reușit să anuleze sau să recupereze piese în valoare de aproximativ 59 de milioane de dolari și acum dă în judecată compania lui Musk pentru daune în valoare de 61 de milioane de dolari.

Pe lângă procesul Wiwynn, Musk se confruntă cu procese din partea mai multor foști directori ai Twitter, inclusiv fostul CEO Parag Agrawal, pentru 128 de milioane de dolari în compensații neplătite.

X este, de asemenea, dat în judecată de fostul președinte al Twitter, Omid Kordestani, pentru acțiuni în valoare de 20 de milioane de dolari și de alți foști angajați Twitter pentru bonusuri neplătite, numărul tot mai mare de lupte juridice fiind puțin probabil să ajute veniturile companiei, care se pare că sunt în scădere.

Musk nu se lasă mai prejos și a intentat și el un număr semnificativ de procese în numele X. CEO-ul Tesla a dat recent în judecată mai mulți agenți de publicitate, susținând că au conspirat pentru a boicota platforma, o asociație comercială fiind desființată la scurt timp după ce procesul a fost intentat.

X și Wiwynn nu au răspuns imediat solicitărilor Business Insider de a comenta.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara care va dispărea de pe fața pământului în maxim 25 de ani. Transformările pe care le vom vedea cu toții...
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Orlando Bloom, surprins flirtând în Miami înainte de despărțirea de Katy Perry: „Nu s-a ascuns deloc”
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Canicula ne topește mintea. Ce face căldura extremă cu sănătatea psihică fără să-ți dai seama. Ponturi și...
Newsweek
Grevă, azi, la Casele de Pensii. Activitate blocată. Distribuirea pensiilor pe card în pericol
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Par desenate, dar sunt reale. Cum arată puii de axoloți, cele mai bizare și adorabile ființe din apă
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...