Reuters: Administrația Biden vrea să continue politica lui Trump de vânzare de drone înarmate către țări nedemocratice

Data publicării:
drona militara americana in zbor, deasupra desertului
Drona americană MQ-9 Reaper.Foto: Profimedia Images

Administraţia preşedintelui democrat Joe Biden vrea să menţină o controversată politică din timpul republicanului Donald Trump care a impulsionat vânzările de drone înarmate către ţări unde situaţia drepturilor omului este sub analiza SUA, dar şi spre alte state, potrivit unor surse familiare cu discuţiile, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Atunci când fosta administraţie a preşedintelui Donald Trump a reinterpretat un acord privind armele dintre 35 de ţări şi datând din timpul Războiului Rece, intitulat MTCR (Missile Technology Control Regime - Regimul de control al tehnologiei rachetelor), pentru a spori vânzările de drone, susţinătorii controlului asupra armelor şi unii aleşi democraţi de top şi-au exprimat temerea că acest lucru ar agrava conflictele globale.

Deşi este prea devreme să se ştie dacă s-a întâmplat asta, cert este că vânzările au crescut.

Menţinerea acestei politici ar putea contraveni de asemenea promisiunii din campanie a lui Joe Biden, ca America să nu renunţe la valori pentru a vinde arme.

Când Biden era vicepreşedinte în timpul lui Barack Obama, organizaţiile de apărare a drepturilor omului au criticat administraţia lor pentru atacuri cu drone armate asupra militanţilor talibani în Afganistan în care au murit şi civili.

Din 2018 şi până în 2020, Washingtonul a renegociat MTCR, vechi de 33 de ani, pentru a ridica limitele convenite în privinţa proliferării tehnologiei dronelor. Însă anul trecut Trump a oprit încercările de a rescrie pactul şi a decis să ofere drone americane aproape tuturor ţărilor care au dorit să le cumpere.

Biden vrea reluarea acestor discuţii, au spus sursele citate.

Deşi avioanele nedetectabile precum modelul F-35, în valoare de 79 de milioane de dolari, sunt cele care atrag atenţia presei, dronele sunt multe mai ieftine şi pot executa atacuri de mare risc cu rachete şi misiuni de supraveghere fără a pune în pericol pilotul. Multe dintre aceste vehicule aeriene produse în SUA zboară rapid şi pot transporta încărcături mari, devenit extrem de căutate, iar achiziţia lor întăreşte legăturile unei ţări cu armata americană.

Consiliul Naţional de Securitate de la Casa Albă (NSC) analizează modurile de a păstra această politică, în timp ce Departamentul de Stat le cere aliaţilor şi altor state care vând drone să adopte poziţia SUA, au spus surse familiare cu această chestiune.

Deşi decizia nu a ajuns încă la nivel de subsecretari, persoane informate cu negocierile interne din administraţie au spus că intenţia este de a menţine politica expansivă de export a lui Trump.

Editor : A.V.D

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...