Rusia și China strîng relațiile. Militarii ruși se antrenează împreună cu cei din marina chineză

Data publicării:
nave de razboi
Soldații din marina rusă vor participa la exerciții militare împreună cu cei din marina chineză. Foto: Profimedia Images

Moscova şi Beijingul îşi întăresc legăturile în plin conflict în Ucraina și participă împreună la exerciții militare. Rusia a anunţat luni că mai multe nave ale sale de război vor participa din această săptămână la exerciţii cu marina chineză, informează Agerăres care citează AFP.

Într-un comunicat, Ministerul Apărării rus a precizat că aceste manevre vor avea loc între 21 şi 27 decembrie în Marea Chinei de Est şi că în program sunt exerciţii comune de tiruri de rachete, de artilerie şi de luptă antisubmarine.

"Obiectivul principal al exerciţiilor este de a întări cooperarea navală între Rusia şi China, de a menţine pacea şi stabilitatea în regiunea Asia-Pacific", a continuat ministerul rus.

Potrivit aceleiaşi surse, Rusia va desfăşura crucişătorul lansator de rachete Variag, fregata Mareşal Şapoşnikov, precum şi două corvete.

La rândul său, potrivit ministerului rus, China va trimite două distrugătoare, două nave de patrulare, o navă de aprovizionare şi un submarin cu propulsie diesel.

"Avioane şi elicoptere ale aviaţiei flotei (ruse) din Pacific şi ale marinei chineze vor fi folosite în timpul exerciţiilor", a mai precizat ministerul rus.

Rusia caută în ultimele luni să-şi întărească legăturile cu ţările asiatice, în special cu China, în faţa sancţiunilor occidentale adoptate împotriva ei în urma ofensivei sale în Ucraina.

Moscova şi Beijingul se prezintă drept o contrapondere geopolitică în faţa SUA şi aliaţilor lor.

La sfârşitul lui noiembrie, Rusia a anunţat că o escadrilă de bombardiere strategice ruse şi chineze efectuase o patrulare aeriană deasupra Mării Japoniei şi Mării Chinei de Est.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...