Guvernatorul numit de Moscova raportează că Rusia a ocupat întreaga regiune Lugansk

Data publicării:
Șenilă tanc
Foto: Profimedia

Rusia a ocupat în întregime regiunea Lugansk din estul Ucrainei, au anunţat luni autorităţile instalate de Moscova, conform dpa, scrie Agerpres.

Guvernatorul rus al regiunii, Leonid Pasecinik, a declarat luni la televiziunea de stat din Rusia că raportul privind încheierea cuceririi sosise de două zile.

Deocamdată, Kievul nu a confirmat.

Nici Ministerul Apărării de la Moscova nu a proclamat ocuparea întregii regiuni Lugansk. Agenţia dpa observă că astfel de confirmări urmează de obicei la scurt timp după ce autorităţile locale de ocupaţie anunţă un succes.

Lugansk se afla parţial sub controlul separatiştilor susţinuţi de Rusia încă din 2014. După izbucnirea războiului în februarie 2022, forţele ruse au reuşit să ocupe majoritatea regiunii în câteva luni. În urma contraofensivei din toamna lui 2022, ucrainenii au reuşit să recucerească unele zone, însă recent mai controlau doar câţiva kilometri pătraţi.

Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că provinciile ucrainene Lugansk, Doneţk, Zaporojie şi Herson sunt teritorii ale Rusiei, la fel ca peninsula Crimeea ocupată ilegal în 2014.

Presa de stat rusă, citată de Reuters, şi bloggeri ruşi specializaţi în război au mai anunţat luni o victorie: forţele Moscovei au preluat controlul în primul sat din regiunea Dnepropetrovsk, la est de centrul Ucrainei.

În Doneţk, oficialii ruşi au afirmat că ucrainenii au atacat cu rachete oraşul cu acelaşi nume, cel mai mare din regiune, şi s-a raportat cel puţin un mort, clădiri deteriorate şi o piaţă incendiată.

În ultimele luni, Rusia a ocupat în total 950 de km pătraţi din Dnepropetrovsk, 200 de km pătraţi din Sumî şi controlează acum - potrivit hărţii online Ukrainian Deep State, bazate pe surse deschise - 113.588 de km pătraţi din teritoriul ucrainean, consemnează Reuters.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imagini incredibile din Neamț! Stratul gros de grindină a distrus culturile
Digi FM
Ovații pentru prințesa Kate, la Wimbledon. Simona Halep, câștigătoarea din 2019, în loja regală
Pro FM
Jurnalist, dezvăluiri despre un episod tensionat cu Ricky Martin: „Și-a dat jos microfonul și a plecat în...
Film Now
Nicole Kidman, cu părul natural, după ce a apărut cu peruci pe covorul roșu. Actrița, în vacanță alături de...
Adevarul
CTP a comentat finala rușinoasă de la Wimbledon: „Așa ceva nu s-a mai văzut din 1911! Straniu poate fi...
Newsweek
I-a scăzut pensia cu 500 lei pentru că a lucrat doar 30 ani. 800.000 pensionari în aceiași situație
Digi FM
Se face tot mai cald. Când revine canicula. Avertizarea meteorologilor pentru Capitală și șase județe
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Pamela Anderson, adevărul despre relația cu Liam Neeson, după ce actorul a declarat că este „îndrăgostit...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu