Ministerul Economiei din Rusia reduce cu aproape 17% previziunile privind cotaţia barilului de petrol. Prețurile, în cădere liberă

Data publicării:
Oil,Drilling,Derricks,At,Desert,Oilfield.,The,Change,In,Oil
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Shutterstock

Ministerul Economiei din Rusia a înrăutăţit previziunile privind cotaţia medie a barilului de petrol Brent în 2025 cu aproape 17% faţă de nivelul previzionat în septembrie. Veniturile din petrol şi gaze sunt cea mai importantă sursă de numerar pentru Kremlin, fiind responsabile pentru aproape o treime din totalul veniturilor la bugetul federal în ultimul deceniu.

În scenariul de bază al ministerului privind evoluţia economiei ruse în 2025 se arată că preţul mediu al barilului de petrol Brent va fi de 68 de dolari, în scădere de la nivelul de 81,7 dolari previzionat în septembrie, a anunţat agenţia rusă de presă Interfax, potrivt Agerpres.

În plus, Ministerul Economiei din Rusia previzionează un preţ mediu al ţiţeiului rusesc Urals de 56 de dolari, în timp ce la prezentarea bugetului pe 2025 era indicat un nivel de 69,7 dolari, şi sub preţul limită de 60 de dolari, prin care se stabileşte suma trimisă la Fondul suveran de investiţii al ţării (NWF).

„În scenariul de bază, la un moment dat, previzionăm un declin al preţurilor de export sub preţul limită, dar apoi se va înregistra o creştere. În acest caz, nu va fi afectat NWF”, a declarat un reprezentant Ministerului Economiei, citat de Interfax.

Acesta a adăugat: „Din perspectivă bugetare, sunt condiţii dificile, dar normale”.

Veniturile din petrol şi gaze sunt cea mai importantă sursă de numerar pentru Kremlin, fiind responsabile pentru aproape o treime din totalul veniturilor la bugetul federal în ultimul deceniu. Războiul din Ucraina a determinat Occidentul să introducă mai multe sancţiuni destinate diminuării veniturilor din petrol şi gaze ale Rusiei.

Prețurile, în cădere liberă

În urma invadării Ucrainei, activele lichide ale NWF au scăzut cu aproximativ două treimi, la doar 39 miliarde de dolari, de la 112,7 miliarde de dolari înaintea conflictului.

Noile estimări privind preţul mediu al ţiţeiului rusesc Urals şi cursul de schimb al rublei înseamnă o scădere de 21,5% al preţului în ruble al ţiţeiului rusesc la 5.281 ruble per baril, faţă de precedenta prognoză.

La începutul acestei luni preţul mediu al ţiţeiului rusesc Urals a fost de aproximativ 53 dolari/baril, cel mai redus nivel din 2023, iar săptămâna trecută se tranzacţiona sub 60 dolari/baril.

În primul trimestru veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut în ritm anual cu 10%.

De asemenea, Ministerul Economiei a menţinut previziunile privind o creştere de 2,5% al PIB-ului Rusiei în 2025, în timp ce inflaţia ar urma să ajungă la 7,6%, faţă de un nivel de 4,5% estimat anterior.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbarea uriaşă observată la Nicuşor Dan! Mulţi sunt îngrijoraţi, ce se întâmplă cu preşedintele este...
Digi FM
Delia, reacție după ce a fost criticată pentru felul în care a fost surprinsă la ceremonia de învestire a lui...
Pro FM
CRBL, adevărul despre divorțul de Elena Viscu: „Au existat încercări!” Care a fost momentul când au decis să...
Film Now
Puștiul fenomen din „Adolescence” a crescut considerabil în ultimele luni. Owen Cooper l-a depășit deja la...
Adevarul
American mutat la Brașov, uluit de prețurile din România: „Nu-mi vine să cred ce am cumpărat cu 45 de dolari”
Newsweek
Toți pensionarii au pierdut 140 de lei la pensie. Cum le-a băgat statul mâna în buzunar?
Digi FM
Interesul pentru prevenție este în creștere în România, însă adoptarea obiceiurilor zilnice necesită în...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Pierce Brosnan și Helen Mirren, în primul lor film împreună, la 45 de ani de când împărțeau ecranul în „The...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”