Prima reacție a lui Putin în cazul otrăvirii spionului rus și a fiicei sale în Anglia

Data actualizării: Data publicării:
kh-composite-skripal

Duminică, la scurt timp după ce a fost reales, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a susţinut că ţara sa nu deţine arme chimice, relatează Agerpres. Preşedintele rus s-a referit explicit la agentul neurotoxic folosit la începutul lui martie în Regatul Unit, împotriva fostului spion rus Serghei Skripal.

vladimir putin_kremlin ru 4
Foto: kremlin.ru

„Rusia nu are nimic de felul acesta”, a declarat Putin într-o conferinţă de presă la Moscova, după ce rezultatele preliminare au arătat că a obţinut al patrulea mandat la Kremlin.

„Am eliminat toate armele noastre chimice sub controlul unor observatori internaţionali”, a insistat preşedintele.

Potrivit lui Vladimir Putin, dacă ar fi fost vorba de o substanţă de uz militar, ar fi fost afectate mai multe persoane.

El a precizat că a aflat despre cazul Skripal din presă şi că Rusia este dispusă să colaboreze cu anchetatorii.

Ceva mai devreme, în aceeaşi zi, ministrul britanic de externe, Boris Johnson, afirmase că Rusia a ascuns rezerve de Noviciok, agentul neurotoxic căruia i-au căzut victime Skripal şi fiica acestuia, precum şi poliţistul care s-a apropiat primul de ei.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Macron, gest urât faţă de Kate Middleton! Prinţesa nici nu a ştiut cum să reacţioneze, fotografii au surprins...
Digi FM
Cum vrea Irina Columbeanu să facă bani pentru a-și ajuta tatăl: "Simt că e responsabilitatea mea să am grijă...
Pro FM
Matteo, fiul lui Andrea Bocelli, despre momentul în care tatăl său i-a aranjat o întâlnire cu Angelina Jolie...
Film Now
„Mâinile îți trădează vârsta!”. Fanii o acuză pe Nicole Kidman că și-a „înghețat fața”, după recenta apariție...
Adevarul
Crimă oribilă pe un iaht de lux, din Bahamas. O tânără de 20 de ani, ucisă de un mecanic al navei
Newsweek
Ministrul muncii anunță 100 lei în plus la pensie pentru familiile de pensionari. Cum iau banii?
Digi FM
De ce plătesc CASS mamele și pensionarii cu venituri de peste 3000 de lei. Bolojan: „Nu mai putem fi o ţară...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Actrița care i-a depășit pe Samuel L. Jackson și Robert Downey Jr. și a devenit cel mai profitabil star de la...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu