Un oligarh atacă guvernul Rusiei. Oleg Deripaska: „Statul şi mediul de afaceri sunt pe poziţii opuse”

Data publicării:
oleg deripaska cu casca de protectie de santier
Oligarhul rus Oleg Deripaska, fondatorul companiei RUSAL, pledează pentru pace în Ucraina Foto: Profimedia Images

Oligarhul rus Oleg Deripaska a cerut joi guvernului rus să nu să se mai amestece în mediul de afaceri şi să pună la punct un mediu predictibil, bazat pe statul de drept, astfel încât să îi convingă pe investitorii străini să revină în economia rusească afectată de sancţiuni. „Dacă schimbăm regulile în fiecare an sau trimestru, nimeni nu va avea încredere”, spune Deripaska.

Prezent la un forum economic organizat la Krasnoyarsk, un oraş din Siberia, magnatul aluminiului a spus că nu se aşteaptă la o dezescaladare a conflictului dintre Rusia şi Ucraina înainte de mijlocul lui 2025, cel mai devreme, adăugând că este posibil ca investitorii occidentali să nu revină în Rusia timp de un deceniu.

Deripaska a apreciat că Rusia are nevoie, şi ar putea atrage în continuare, de investitori din ţările „prietenoase”, adică acelea care nu s-au alăturat sancţiunilor occidentale impuse Rusiei pentru invadarea Ucrainei, dar s-a declarat îngrijorat cu privire la climatul de business într-o economie pe care Kremlinul încearcă să o forţeze să se concentreze pe efortul de război.

Cei mai bogaţi oameni de afaceri din Rusia, denumiţi în mod frecvent oligarhi, au păstrat, în general, o atitudine rezervată de la debutul războiului din Ucraina, astfel că criticile formulate în mod public de Deripaska faţă de Guvernul de la Moscova sunt neobişnuite.

„Sunt îngrijorat în mod constant că statul şi mediul de afaceri sunt pe poziţii opuse”, a spus Deripaska, menţionând necesitatea existenţei a „doi procurori şi patru inspectori pentru fiecare antreprenor”.

Pe lângă alungarea din Rusia a firmelor şi investitorilor occidentali, invadarea Ucrainei de către Rusia a perturbat lanţurile de aprovizionare, a scos din economie sute de mii de bărbaţi trimişi pe front şi a oprit accesul firmelor ruseşti la tehnologia occidentală.

„Statul de drept şi predictibilitatea sunt foarte importante. Dacă schimbăm regulile în fiecare an sau trimestru, nimeni nu va avea încredere: nici antreprenorii ruşi şi nici cei străini”, a spus Oleg Deripaska la forumul de la Krasnoyarsk.

„Nu va mai trebui să facem o alegere pentru că anul viitor nu vor mai fi bani. Avem nevoie de investitori străini. Şi aceştia se vor uita să vadă cât câştigă investitorii ruşi, ce condiţii au la dispoziţie”, a adăugat Deripaska.

Potrivit prognozelor oficiale, economia rusească ar urma să se contracte cu 2,9% în acest an, iar analiştii se aşteaptă la o nouă contracţie în 2024 şi adaugă că potenţialul de creştere pe termen mediu al Rusiei ar putea să se reducă până la 1%.

Conform datelor preliminare, economia rusească s-a contractat cu 2,1% anul trecut, deşi înainte de izbucnirea războiului era prognozată să crească cu 3%. Săptămâna trecută, agenţia de evaluare Moody's a estimat că Produsul Intern Brut al Rusiei se va contracta cu 3% în acest an.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cod galben de caniculă: românii se topesc de căldură la temperaturi de aproape 40 de grade
Digi FM
Victor Ponta, fotografiat ținându-se de mână cu o tânără, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Elijah Blue Allman, fiul lui Cher, externat după o supradoză. Apropiat: „E foarte norocos că a supraviețuit”
Film Now
Courtney Thorne-Smith, cunoscută pentru rolul din „Melrose Place”, divorțează după 18 ani de căsnicie. S-a...
Adevarul
Povestea tulburătoare a sașilor din Transilvania. Cum s-au destrămat comunitățile vechi de peste opt secole
Newsweek
OFICIAL Casa de Pensii recunoaște că nu poate recalcula pensiile. 1.000.000 pensionari pierd bani
Digi FM
Ce salariu are Cristian Popescu Piedone la ANPC. Câți bani încasează lunar șeful Protecției Consumatorului
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Gestul făcut de un medic veterinar pentru 100 de pisici abandonate: „Nu le pot lăsa în urmă”
Film Now
Fiica cea mică a lui Bruce Willis și Demi Moore, imagini dulci cu tatăl său, în vizită la casa bunicii, în...
UTV
Bianca Censori, apariție provocatoare în New York alături de Kanye West. Arhitecta ales să poarte o ținută...