Rusoaica Daria Trepova a fost condamnată la 27 de ani de închisoare, pentru că l-a ucis pe vloggerul Vladlen Tatarski

Data actualizării: Data publicării:
Trial of Darya Trepova over assassination of war blogger Vladlen Tatarsky in St Petersburg
Crima a avut loc în cafeneaua „Patriot” care i-ar aparține chiar șefului mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin. Foto: Daria Trepova la procesul de la Sankt Petersburg. Sursa foto: Profimedia Images

Daria Trepova a fost condamnată joi la 27 de ani de închisoare pentru că a livrat o bombă care a explodat în mâinile vloggerului rus pro-război Vladlen Tatarski anul trecut și l-a ucis pe loc, transmite Reuters.

Fata, în vârstă de 26 de ani, a fost condamnată de o instanță din Sankt Petersburg pentru mai multe acuzații, inclusiv terorism, în legătură cu moartea vloggerului.

Tatarski a fost ucis de o bombă ascunsă în interiorul unei statuete, asemănătoare cu cea care Trepova i-a oferit-o cadou în timpul unei discuții, într-o cafenea din Sankt Petersburg.

Trepova a spus i-a fost înscenată situație și că ea credea că statueta conține un dispozitiv de ascultare, nu o bombă.

Ea a povestit în timpul procesului că a acționat la ordinele unui bărbat din Ucraina pe care îl cunoștea drept „Gestalt”, care i-a trimis bani și instrucțiuni timp de câteva luni înainte de atentatul la cafenea.

Rusia a acuzat Ucraina imediat după atac de organizarea uciderii lui Tatarski. Acesta făcea parte dintr-un grup de bloggeri cunoscuți care și-au construit un public mare online lăudând războiul Rusiei din Ucraina, chiar dacă mai criticau uneori tacticile armatei ruse.

Ucrainenii nici nu au revendicat responsabilitatea și nici nu au negat implicarea în moartea lui Tatarski, consilierul prezidențial Mihailo Podoliak descriind-o drept „terorism intern”.

Daria Trepova a spus că a urmat instrucțiunile lui Gestalt, deoarece a presupus că scopul urmăririi audio a lui Tatarski era ca să se afle mai multe despre ceea ce știa el despre război, căruia ea s-a opus.

„Simt o mare durere și rușine că credulitatea și naivitatea mea au dus la consecințe atât de catastrofale. Nu am vrut să rănesc pe nimeni”, a spus ea în instanță la începutul acestei săptămâni.

„Simt o durere deosebită și o rușine că un act terorist a fost comis cu propriile mele mâini”, a mai spus ea.

Apărarea a spus că și Trepova a fost o victimă, deoarece, stând la doar câțiva metri de Tatarski, ar fi putut fi ucisă sau rănită.

Procuratura a susținut că ea știa despre bombă și „a acționat în mod deliberat cu scopul de a destabiliza Federația Rusă și de a discredita operațiunea militară specială” - denumirea oficială a invaziei Moscovei în Ucraina.

După ce bomba a explodat, Trepova a spus că a intrat în panică. Știind că riscă să fie arestată, ea a ignorat o instrucțiune de la „Gestalt” să se îndrepte spre aeroport și să plece cu avionul.

În schimb, și-a sunat soțul, care i-a cerut unui prieten de-al său, numit Dmitri Kasintsev, să o lase să stea la apartamentul lui în acea noapte. A fost arestată acolo a doua zi.

Kasintsev a fost condamnat joi la un an și nouă luni pentru că a ajutat-o să se ascundă, în ciuda mărturiei lui Trepova că nu l-a mai întâlnit niciodată și că nu a avut nimic de-a face cu bomba.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Plaja superbă la doar 70 de minute de Bucureşti cu nisip fin, apă curată și un peisaj natural superb. Nu e...
Digi FM
Cine este tânărul care a murit lovit de fulger în timp ce cânta la vioară. Avea doar 18 ani și participase la...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Marion Cotillard s-a despărțit de iubit, după 18 ani de relație și doi copii. Guillaume Canet a fost...
Adevarul
Noi imagini prin satelit arată lucrări la situl nuclear Fordo, lovit cu bombe americane
Newsweek
Nicușor Dan a aprobat legea care oferă ajutoare la pensie. Se dau medicamente compensate și alimente
Digi FM
Val de ironii după ce o jurnalistă a criticat-o pe Lauren Sánchez, noua soție a lui Jeff Bezos: „Banii nu pot...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Scarlett Johansson explică săruturile virale cu Jonathan Bailey: "E un tip adorabil, ce pot să spun?"
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget