Șefa diplomației europene și comisarul pentru apărare cer țărilor UE să-și reducă dependența militară față de SUA

Data publicării:
European union flag depicted on side part of military armored tank close up. Army forces conceptual background. European union flag depicted on side
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Şeful diplomaţiei europene Kaja Kallas şi comisarul european pentru apărare Andrius Kubilius au propus ca ţările europene să îşi reducă dependenţa de Statele Unite în ceea ce priveşte echipamentele militare importante din punct de vedere strategic, potrivit unui proiect de document obţinut vineri de dpa, transmite Agerpres.

Proiectul pentru aşa-numita Cartă albă privind viitorul apărării europene avertizează că SUA ar putea decide să restricţioneze utilizarea sau chiar să oprească disponibilitatea componentelor cheie pentru capacitatea operaţională militară.

Singura modalitate de a depăşi astfel de dependenţe este dezvoltarea capacităţilor necesare prin proiecte europene comune de apărare, potrivit proiectului.

Iniţiativa este determinată în mare măsură de războiul din Ucraina şi de recenta experienţă neplăcută a Ucrainei cu privire la modul în care SUA îşi folosesc avantajul în calitatea lor de furnizor de armament.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a oprit livrările de arme şi partajarea de informaţii militare după ce Kievul a ridicat obiecţii la cererile SUA legate de negocierile de pace cu Rusia şi nu a semnat un acord privind pământurile rare, aminteşte dpa.

Acest lucru a stârnit temeri că SUA ar putea opri sau restricţiona utilizarea sistemelor de arme furnizate partenerilor NATO în viitor, în special în cazul unor dezacorduri sau conflicte.

Produsele de înaltă tehnologie, cum ar fi avioanele de luptă F-35A Lightning II de la Lockheed Martin - din care Germania a comandat nu mai puţin de 35 de unităţi cu doar trei ani în urmă - reprezintă o preocupare cheie.

Pentru a accelera independenţa europeană, Kallas şi Kubilius insistă în favoarea unei directive care să acorde prioritate achiziţionării de echipamente militare de la fabricanţii europeni.

UE caută, de asemenea, să-şi extindă propria capacitate de producţie în tehnologii critice, potrivit proiectului.

Este de aşteptat ca noul document privind politica de securitate şi apărare să fie finalizat săptămâna viitoare.

După aceea, versiunea finală va fi analizată de comisarii UE şi apoi va servi drept ghid pentru liderii UE care se întâlnesc în Consiliu European săptămâna viitoare la Bruxelles, joi şi vineri, unde Ucraina se va afla printre primele puncte de pe ordinea de zi.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie vei avea după reţinerea CASS dacă acum iei 4.000 de lei? Ce se taxează, de fapt?
Digi FM
Un bărbat de 28 de ani a murit la câteva minute după ce a aflat de decesul mamei sale. Cum s-au derulat...
Pro FM
Verdict în procesul lui Diddy. Sean Combs scapă de cele mai grave acuzații, nu și de închisoare
Film Now
Brad Pitt, de la curse direct în bucătărie. Actorul a fost protagonistul unui show culinar neașteptat la...
Adevarul
Un pensionar și-a construit o piscină în curte și este deschisă publicului pentru o taxă modică: „Nu a...
Newsweek
OFICIAL 2.000.000 de pensionari care au pensie mai mare de 3.000 lei vor plăti CASS. Ce bani pierd?
Digi FM
Dan Negru, amintiri cu Mihai Leu: "E bună moartea când nu-ți pare rău că ai trăit. Ții minte când am filmat o...
Digi World
Ce se întâmplă în creier când dormim? Funcțiile ascunse ale viselor. Ce spun cele mai noi cercetări despre...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Cele mai noi imagini cu frumoasa Margot Robbie. Împlinește 35 de ani, e mama unui băiețel și are o companie...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner, scene pasionale în vacanță. Cuplul a fost surprins în largul mării, pe Coasta...