Şeful securităţii președintelui sud-coreean suspendat și-a dat demisia. El a împiedicat arestarea lui Yoon Suk Yeol

Data actualizării: Data publicării:
Park Chong-jun, șeful securității președintelui demis Yoon Suk Yeol, declaratii de presa, inconjurat de jurnalisti si reportofoane
Park Chong-jun, șeful securității președintelui Yoon Suk Yeol, și-a dat demisia. Foto: Profimedia

Şeful serviciului de securitate al preşedintelui sud-coreean demis, a cărui echipă a împiedicat arestarea lui Yoon Suk Yeol de către anchetatori în urmă cu o săptămână, a demisionat vineri. Anunțul a fost făcut de biroul preşedintelui interimar, Choi Sang-mok.

Park Chong-jun (foto), şeful Serviciului de securitate prezidenţial (PSS), şi-a prezentat demisia vineri dimineaţă „în timp ce participa la un interogatoriu al poliţiei”, a declarat un oficial PSS pentru AFP, potrivit Agerpres.

Demisia sa a fost acceptată ulterior de preşedintele interimar Choi Sang-mok, a declarat biroul său jurnaliştilor.

Poliţia şi anchetatorii se pregătesc să încerce din nou să-l aresteze pe Yoon, folosind un nou mandat de arestare obţinut marţi pe numele său. CIO a declarat că se pregăteşte „în mod temeinic” pentru aceasta, iar poliţia a organizat vineri o reuniune pregătitoare în acest sens, potrivit Yonhap.

„Cred că în niciun caz nu ar trebui să existe ciocniri fizice sau vărsări de sânge” în cazul unei noi încercări de arestare, a declarat vineri Park Chong-jun pentru presă.

Yoon refuză în continuare să fie interogat şi a opus rezistenţă săptămâna trecută executării unui mandat de arestare împotriva lui care a dat naştere unei confruntări între echipa sa de securitate şi anchetatori, după ce insurecţia sa de scurtă durată a aruncat Coreea de Sud într-o criză politică gravă.

Pe 3 ianuarie, gărzile de corp ale lui Yoon Suk Yeol au format un lanţ uman pentru a bloca accesul procurorilor de la Biroul de Investigare a Corupţiei (CIO) şi al poliţiştilor, veniţi să-l aresteze pe Yoon la reşedinţa sa din Seul, unde acesta s-a retras de câteva săptămâni.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fructul cu care o româncă întoarsă din Germania face până la 20.000 de euro pe hectar. Agricultorii îl...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Pro FM
Cum arată azi John Taylor, basist și fondator al trupei Duran Duran, la 65 de ani. Încă dă totul pe scenă
Film Now
Zâmbet șarmant, ruj roșu și atitudine senzuală. Scarlett Johansson, în fustă mini la ședința foto pentru...
Adevarul
Reînarmarea poate aduce prosperitate României. Expert: „Cândva am aplicat cu succes asta”
Newsweek
Pensia din iulie va fi primită mai devreme. Vești bune pentru 2.500.000 de pensionari
Digi FM
Andreea Bălan, în costum de baie roșu și sandale cu toc, pe marginea piscinei. Distracție în prima vacanță a...
Digi World
De ce ar trebui să porți ochelari de soare tot timpul anului, chiar și când sunt nori. Așa poți preveni...
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Cum arată acum Lorraine Gary din Jaws, la 50 de ani de la thrillerul lui Steven Spielberg. A rămas o divă...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills