Stoltenberg spune că „nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige” în războiul împotriva Rusiei

Data actualizării: Data publicării:
stoltenberg face declaratii
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO. Foto: Profimedia

„Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige” în războiul împotriva Rusiei, cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile de a-i furniza mai multe arme, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP.

„În ultimele luni, aliaţii NATO nu au oferit sprijinul” pe care l-au promis, a deplâns Jens Stoltenberg, într-un discurs rostit la o ceremonie de premiere la Berlin pe tema legăturilor transatlantice.

„Dar nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige războiul, pentru că un sprijin mai puternic este pe cale”, a adăugat secretarul general al Alianţei, potrivit AFP, citată de Agerpres.

„Acum este responsabilitatea noastră să transformăm angajamentele (recente occidentale, n.red.) în livrări reale de arme şi muniţii şi să facem acest lucru rapid”, a apreciat el.

Vinerea trecută, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut NATO să livreze arme cât mai curând posibil Ucrainei, care „nu mai poate aştepta” în faţa presiunii ruse. Aliaţii au promis să-şi sporească sprijinul.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri