STUDIU. Paradoxul celor mai sărace ţări: se confruntă simultan cu problema obezităţii, dar şi cu subnutriţia

Data publicării:
African Hands Cupped Holding Bread - Survival in Africa Symbol
Foto: Guliver/Getty Images

O treime din cele mai sărace ţări ale lumii se confruntă cu două probleme aparent paradoxale. Înregistrează atât un nivel ridicat al obezităţii, cât şi cu o rată îngrijorătoare a subnutriţiei, potrivit BBC.

Se pare că dezechilibrul e cauzat de accesibilitatea produselor alimentare ultraprocesate, precum şi de sedentarismul oamenilor. Autorii studiului care are în vedere situaţia solicită schimbări în „sistemul alimentar modern”, mai ales în ţările din Africa şi Asia, care sunt cele mai afectate.

Studiul estimează că, la nivel mondial, aproximatix 2,3 miliarde de oameni sunt supraponderali, în timp ce peste 150 de milioane de copii au probleme de dezvoltare. Nutriţia defectuoasă face ravagii în întreaga lume, indiferent de media veniturilor, dar în cele mai sărace zone există o dublă ameninţare, atât a obezităţii, cât şi a malnutriţiei.

În cifre, aproximativ 20% dintre oameni sunt supraponderali, iar 30% dintre copiii mai mici de patru ani nu se dezvoltă corespunzător. Comunităţile pot fi afectate simultan şi de obezitate şi de malnutriţie, existând posibilitatea ca ambele tendinţe să se manifeste la aceeaşi persoană, în stadii diferite ale vieţii, a relatat BBC, citat de Mediafax.

Potrivit studiilor, 48 din 126 de ţări erau afectate de problema nutriţiei în 2010, iar dintre acestea, în 14 s-a înregistrat dubla ameninţare a obezităţii şi malnutriţiei după 1990. Autorităţile din întreaga lume sunt chemate să acţioneze în cel mai scurt timp, modificând felul în care se hrănesc cetăţenii.

Creşterea numărului de supermarketuri, disponibilitatea alimentelor sărace în valori nutritive, dar şi lipsa activităţii fizice ameninţă oamenii din toate părţile. „Suntem martorii unei realităţi îngrijorătoare”, a spus Dr. Francesco Branca, director al departamentului de nutriţie al Organizaţiei Mondiale de Sănătate. „Nu mai putem caracteriza ţările cu problem de nutriţie în funcţie de media veniturilor pe cap de locuitor”, a adăugat ea. „Toate formele nutriţiei defectuoase au un numitor comun: sistemul alimentar nesănătos. Schimbările trebuie făcute în toate aspectela sale – de la producţie şi procesare, la export, distribuţie şi marketing, iar apoi la consum şi risipă.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă vinieta pentru Bulgaria pentru 7 zile sau o lună. Prețurile actualizate în 2025
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
16 ani fără Michael Jackson. Cauza morții "regelui muzicii pop" și detalii tulburătoare din ultimele sale...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Turiști români, uimiți de prețul apei în supermarketurile din Grecia: „La noi e pe prăduială”
Newsweek
Surprize pe talonul de pensie: cine pierde și cât. Sunt câte 20.000 pensionari în fiecare județ
Digi FM
Jeff Bezos se căsătorește cu Lauren Sánchez. Cine este MacKenzie Scott, fosta sa soție și una dintre cele mai...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, are probleme de sănătate după ce și-a pus implanturi mamare la doar 19 ani: „O...
UTV
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru își țin copiii departe de rețelele sociale: „N-au acces la social media”