Contagios încă, Donald Trump a revenit în Biroul Oval

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump în Biroul Oval
Donald Trump în Biroul Oval Foto: Profimedia Images

Deși e contagios încă, și împotriva sfatului medicilor, Donald Trump s-a întors în Biroul Oval. Au trecut doar șase zile de când a primit diagnosticul că e pozitiv la COVID-19 și Casa Albă nu a anunțat că ar fi făcut vreun test care să ateste că este deja negativ la coronavirus. 

Președintele american a participat chiar la un briefing privind programul de stimulente și uraganul Delta care se apropie de Statele Unite. Presa americană scrie că Donald Trump a încălcat astfel, din nou, regulile de carantină și izolare pentru persoanele infectate cu noul coronavirus. Casa Albă spune că s-au stabilit protocoale clare pentru Biroul Oval, iar personalul din apropierea președintelui poartă mască și vizieră.

Șeful Casei Albe nu mai are simptome de mai bine de 24 de ore și se simte foarte bine, conform buletinului emis de medicul personal.

Donald Trump a primit un cocktail de medicamente pentru infecția cu noul coronavirus, inclusiv un tratament experimental cu anticorpi.

Între timp, numărul persoanelor infectate cu COVID-19 din cercul apropiaților lui Donald Trump a ajuns la cel puțin 15! 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Judeţul din România care dărâmă construcţiile comuniste. Se investesc sume uriaşe
Digi FM
Mihaela Borcea s-a căsătorit cu Sorin Rap, după o relație de 10 ani. Și-au pregătit și luna de miere
Pro FM
Un artist celebru a încercat să se sinucidă de două ori și a fost în comă, după o aventură cu soția unui...
Film Now
Tom Cruise, record mondial pentru cele mai multe sărituri cu parașuta în flăcări, în noul film „Misiune...
Adevarul
Cât cheltuiește Rusia pentru a lansa un atac de amploare cu drone și rachete asupra Ucrainei. Estimările...
Newsweek
Știrea că se vor plăti asigurări de sănătate la toate pensiile a panicat pensionarii. Ce e adevărat?
Digi FM
Un cadou otrăvit și o crimă din gelozie. O adolescentă a murit după ce a mâncat o brioșă otrăvită cu arsenic
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Tom Felton revine în rolul lui Draco Malfoy, la 14 ani de la ultimul film "Harry Potter": "Ciupește-mă să văd...
UTV
Cătălin Crișan, acuzat că și-ar fi agresat fosta iubită. Artistul neagă totul: „Nu lovesc nici măcar o muscă”