Încă un participant la festivalul Astroworld a murit, după busculada de la concertul Travis Scott. Bilanțul a ajuns la 9 victime

Data publicării:
A memorial for the Astroworld Eight is set up outisde of the festival grounds at NRG Park in Houston, Texas on November 9, 2021.
Bilanțul victimelor de la festivalul Astroworld a crescut. Foto: Profimedia

O studentă în vârstă de 22 de ani, prinsă în busculada mortală care s-a produs în timpul unui concert rap la festivalul de muzică Astroworld din Houston, Texas, a murit din cauza rănilor, au anunţat joi rudele ei. Tânăra devine cea de-a noua victimă a tragediei.

Bharti Shahani era internată de aproape o săptămână într-un spital din Huston şi fusese conectată la aparate de menţinere a funcţiilor vitale.

Tânăra a participat vinerea trecută la concertul rapperului american Travis Scott, în timpul căruia s-a produs o busculadă în care alte opt persoane au murit şi sute au fost rănite.

„O persoană a căzut, iar ceilalţi s-au prăbuşit ca piesele de domino” unii peste alţii, a declarat pentru televiziunea locală ABC13 Mohit Bellani, vărul tinerei, care a însoţit-o la concert.

„Erau trupuri unele peste altele, ne luptam să ieşim la suprafaţă şi să respirăm pentru a rămâne în viaţă”, a povestit el.

Un băieţel de 9 ani, Ezra Blount, se află între viaţă şi moarte.

Zeci de plângeri au fost deja depuse împotriva organizatorilor acestui concert mortal, fiind vizat în principal rapperul Travis Scott, principal organizator al festivalului şi prezent pe scenă în momentul tragediei.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câte zile ai la dispoziție să declari mașina la primărie. Mulți șoferi nu știu și riscă amenzi usturătoare
Digi FM
Val de ironii după ce o jurnalistă a criticat-o pe Lauren Sánchez, noua soție a lui Jeff Bezos: „Banii nu pot...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Marion Cotillard s-a despărțit de iubit, după 18 ani de relație și doi copii. Guillaume Canet a fost...
Adevarul
Furtuni în România. Tânăr ucis de trăsnet. În București, zborurile au fost deviate: „Pilotul ne-a arătat țara”
Newsweek
Prima pensie crescută în 2025. Cine sunt pensionarii care încep să ia bani în plus? Document
Digi FM
Jessie J, un nou mesaj după ce a fost operată de cancer: „Nu a dispărut încă. Lupta cu cancerul nu e atât de...
Digi World
O sticlă cu un mesaj din copilărie, găsit după 31 de ani. A plutit din apele Scoției până în cele ale...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Scarlett Johansson explică săruturile virale cu Jonathan Bailey: "E un tip adorabil, ce pot să spun?"
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget