Keith Kellogg a dezvăluit cum l-a comparat pe Volodimir Zelenski cu Abraham Lincoln într-o discuție cu Donald Trump
Data publicării:
Keith Kellogg. Foto: Profimedia
Reprezentantul special al președintelui SUA pentru Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că a încercat să îi transmită lui Donald Trump importanța eforturilor lui Volodimir Zelenski de a obține pacea, potrivit Ukrainska Pravda.
Dezăluirile lui Kellogg au avut loc în cadrul unui discurs de la forumul German Marshall Fund din Bruxelles.
Kellogg a declarat că i-a spus lui Trump că „nu am avut un președinte american de la Abraham Lincoln care să fi făcut ceea ce a făcut președintele Zelenski”.
„Președintele Zelenski duce un război pentru supraviețuirea națiunii pe pământul său, iar asta a făcut Abraham Lincoln. El a luptat pe pământul său, pentru supraviețuirea națiunii și a suveranității naționale. Și când vezi asta, trebuie să înțelegi problemele cu care se confruntă chiar acum pe câmpul de luptă”, a declarat Keith Kellogg.
Potrivit acestuia, SUA uneori nu văd acest lucru pentru că „nu se pun în locul” ucrainenilor „și nu înțeleg cum să iasă din această situație”.