Michael Flynn, plătit cu 530.000 $ de guvernul Turciei

Data actualizării: Data publicării:
President-Elect Donald Trump Holds Meetings At His Trump Tower Residence In New York
Michael Flynn | Foto: Gulliver/GettyImages

Fostul consilier american pentru securitate naţională, Michael Flynn, a primit 530.000 de dolari, în toamnă, când făcea campanie pentru Donald Trump, ca să fie agent de lobby pentru Guvernul turc. Ankara i-a cerut ajutorul pentru a-l discredita pe clericul Fethullah Gulen, aflat în exil în Statele Unite, arată documente depuse joi de Michael Flynn la Departamentul Justiţiei. Casa Albă a dat asigurări că nu a avut informaţii privind această activitate a fostului oficial, relatează News.ro.

President-Elect Donald Trump Holds Meetings At His Trump Tower Residence In New York
Michael Flynn | Foto: Gulliver/GettyImages

Compania de lobby a lui Flynn a informat Senatul, în luna septembrie, că lucrează pentru o companie olandeză numită Inovo BV în chestiuni legate de finanţarea Departamentului de Stat şi Pentagonului. De asemenea, firma a precizat că singura persoană care lucra la proiectul Inovo BV era partenerul lui Flynn, Robert Kelley, nu Flynn însuşi. Documentele depuse marţi arată, însă, altceva.

Compania Flynn Intel Group a fost angajată să „facă cercetări” în legătură cu Gulen şi cu reţeaua sa de şcoli şi să angajeze o companie de PR şi o echipă de filmare şi producţie „pentru a putea distribui rezultatele verificărilor”.

Autorităţile turce îl acuză pe Gulen şi pe milioanele sale de susţinători pentru tentativa eşuată de lovitură de stat din 2016. Guvernul de la Ankara vrea ca SUA să îl aresteze şi să îl extrădeze pe cleric.

Pe parcursul a trei luni de contract, Flynn şi partenerul său au angajat foşti agenţi FBI, psihiatri, spioni pensionaţi, hackeri şi cameramani pentru a-l verifica pe clericul care trăieşte în exil în Pennsylvania.

Compania de lobby l-a angajat şi pe fiul lui Flynn, Michael G. Flynn, pe care l-a plătit cu 4.000 de dolari pentru „susţinere administrativă” pentru proiect.

Practic, în timp ce făcea campanie pentru Donald Trump, Flynn a fost plătit de un stat străin pentru a-l discredita pe Gulen, scrie The Huffington Post.

Într-un articol publicat în ziua alegerilor în The Hill, Flynn l-a numit pe Gulen un extremist, pentru că, în caz contrar, Guvernul turc nu ar fi atât de furios. El a conchis că SUA nu ar trebui să îi ofere un refugiu.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a dat asigurări că Trump nu era la curent cu activitatea lui Flynn pentru un guvern străin atunci când a decis să îl numească în funcţia de consilier pentru securitate naţională. El a refuzat, însă, să spună dacă preşedintele i-ar fi oferit sau nu postul în cazul în care ar fi ştiut. Întrebat dacă i se pare îngrijorător că Flynn a lucrat ca agent străin, Spicer a răspuns: „Din asta trăia”.

Pe de altă parte, vicepreşedintele american Mike Pence a subliniat că noile dezvăluiri arată că decizia de a-l demite pe Flynn a fost corectă.

Flynn şi-a dat demisia de la Casa Albă după ce a minţit în legătură cu contactele sale cu ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, transfigurat la Poliție. Reacția fostului candidat în fața camerelor de filmat FOTO
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Pro FM
Diddy, aflat în închisoare, a vorbit la telefon cu Kanye West: "E tragic. Sunt Puff Daddy în închisoare...
Film Now
Zendaya, acuzată că și-a abandonat sora vitregă: „Am trecut prin cancer și chimioterapie singură, fără niciun...
Adevarul
Tensiunile internaționale cresc după ce China a executat patru cetățeni canadieni
Newsweek
Care pensionari nu iau ajutorul de 400 lei la pensie în aprilie, deși au dreptul legal? Ce pensie au
Digi FM
Cine este John Ion Banu, candidat independent la alegerile prezidențiale. A emigrat în SUA înainte de...
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Cine sunt părinții lui Owen Cooper, băiatul care joacă în Adolescence. Oameni simpli și muncitori care fac...
UTV
Andreea Bănică își îngrijorează fanii: „Am plâns ceva...”. Artista, în lacrimi pe rețelele de socializare