STUDIU. 1 din 5 americani crede că în vaccinurile anti-Covid se află microcipuri

Data publicării:
seringa de vaccin anticovid
20% dintre americani cred că vaccinurile conțin microcipuri. Foto: Profimedia Images

Un nou studiu arată că aproximativ 20% dintre americani cred în teoriile conform cărora vaccinurile împotriva Covid-19 conțin microcipuri. 1 din 5 persoane participante la studiu a răspuns că este „cu siguranță adevărat” că prin intermediul dozelor sunt "implantate cipuri". Studiul a fost realizat de YouGov în colaborare cu The Economist și mai arată că 27% dintre cei cu vârste curprinse între 30-44 de ani susțin această teorie, notează Insider

Potrivit sondajului, 15% dintre americanii răspuns că această teorie a conspirației este „probabil adevărată”, iar alți 5% au spus că „este cu siguranță adevărată”.

De asemenea, cercetarea arată că 27% dintre cei cu vârste între 30 și 44 de ani susțin aceast lucru. Același studiu arată 8% dintre alegătorii Biden și 29% dintre alegătorii Trump consideră că pandemia este falsă și că nu există în realitate.

Încă de la începutul pandemiei, au apărut numeroase teorii ale conspirației, între care un posibil complot al miliardarului Bill Gates, dar teoria potrivit căreia vaccinurile provoacă infertilitate, conțin produse derivate din carne de porc sau embrioni umani.

În încercarea de a stopa dezinformările la nivel naționale, președintele SUA, Joe Biden, a afirmat public, în repetate rânduri, că aceste teorii care se propagă rapid pe rețelele sociale "ucid oameni". 

Posibila explicație psihologică a teoriilor conspirației 

Dr. Geoffrey Dancy, un expert în teoriile conspirației, a precizat că recurgerea la conspiratorism apare în perioadele de mare incertitudine, atunci când oamenii căută explicații pentru lucruri pe care nu le pot explica.

„Marea putere a teoriilor conspirației este că le puteți oferi rapid și puteți indica pe cineva care să fie vinovat pentru probleme. Și cu siguranță asta se întâmplă. Deci, dacă aveți o pandemie, este de fapt un" plan", oamenii au planificat. Fie Anthony Fauci sau Bill Gates au planificat acest lucru cu cercetările lor, fie au provocat-o (pandemia - n.r.) cu cercetările lor din China", a precizat expertul american.

OMS a declarat de asemenea că, pe lângă lupta împotriva pandemiei de COVID-19, "luptăm împotriva unui val de dezinformare periculoasă care afectează lumea și care afectează lupta împotriva virusului". 

"Nu ne luptăm doar cu virusul", a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. "Ne luptăm și cu trolii și cu teoreticienii conspirației ", a mai spus acesta.

Citește și: „Duzina de dezinformare”. Cine face parte din grupul care răspândește mesajul antivaccinare la milioane de oameni pe rețelele sociale

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Celine Dion, într-o imagine rară alături de gemenii ei, la concertul The Rolling Stones. Nelson și Eddy au 13...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita