SUA: Statul New York adoptă o serie de măsuri împotriva violenţelor poliţiei

Data actualizării: Data publicării:
politia politisti new york sua
Foto: GettyImages

Statul New York a adoptat vineri o serie de legi destinate să pună capăt violenţelor poliţiei împotriva minorităţii de culoare, ilustrând impactul protestelor care au zguduit Statele Unite de la moartea lui George Floyd, relatează AFP, citată de Agerpres.

Guvernatorul democrat Andrew Cuomo a semnat oficial 10 texte votate săptămâna aceasta de cele două camere ale Parlamentului din statul New York.

Printre aceste măsuri figurează o lege care interzice recurgerea la acte de strangulare de către oamenii legii, lege dată în memoria lui Eric Garner, un bărbat de culoare asfixiat de poliţia din New York în 2014, şi anularea unei clauze care protejează poliţiştii acuzaţi de ''gafe''.

Această clauză prevede că orice document referitor la evaluarea profesională a poliţiştilor, inclusiv măsurile disciplinare la care aceştia au fost supuşi, este ''confidenţial'' şi nu poate fi divulgat decât la ordinul unui judecător.

Acum, publicul - inclusiv jurnaliştii - vor putea avea acces, folosind legile americane privind libertatea de informare.

După moartea lui George Floyd, poliţia din Minneapolis a dezvăluit că agentul Derek Chauvin, care l-a asfixiat apăsând cu genunchiul pe gâtul acestuia pe 25 mai, avea 18 plângeri de abuz în aproape 20 ani. Detaliile acestor plângeri nu au fost dezvăluite.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...