Trump, înfrânt din nou în lupta anti-Obamacare

Data publicării:
President Elect Trump Continues His "Thank You Tour" In Grand Rapids, Michigan
FOTO: Guliver/Getty Images

O nouă înfrângere pentru Donald Trump în încercarea de a elimina Obamacare, legea asigurărilor de sănătate. Primul vot a picat în Senat noaptea trecută, după ce 9 republicani au refuzat să urmeze linia partidului.

În total, 57 de senatori au votat „împotrivă” şi 43 „pentru”, dar procedurile pentru eliminarea sau modificarea Obamacare vor continua întreaga săptămână.

Decizia de începere a discuţiilor din Senat a fost luată după luni de amânări, iar la prima şedinţă a participat şi John McCain venit special la Washington, deşi a fost supus recent unei intervenţii chirurgicale complicate.

În vigoare din 2010, Obamacare a fost contestată de republicani încă de la început, iar Donald Trump a făcut din înlocuirea sa o temă centrală a campaniei electorale.

Vreau să felicit poporul american. Vă vom oferi un sistem de sănătate grozav, vom scăpa de Obamacare, care ar fi trebuit terminat de mult. A fost un dezastru pentru americani. Acesta este începutul sfârşitului dezastrului numit Obamacare”, spunea Donald Trump, după ce Senatul decisese începerea discuțiilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț supriză despre ajutorul de 400 lei. Se oferă încă un bonus de 300 lei
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Imagini adorabile din savana africană: pui de leu jucându-se sub privirea protectoare a mamei lor