Suedia înregistrează cel mai sângeros an, cu 60 de oameni uciși prin împușcare. "Victimele şi trăgătorii sunt din ce în ce mai tineri"

Data publicării:
Ranit pe targa in Suedia
În Suedia, 60 de persoane au fost ucise prin împușcare, majoritatea tineri. Foto: Profimedia Images

Potrivit statisticilor poliției suedeze, anul 2022 este cel mai sângeros an din 2016, de când autoritățile au început să întocmească astfel de statistici, a relatat duminică televiziunea suedeză, SVT, citată de Agerpres. "Victimele şi trăgătorii sunt din ce în ce mai tineri. În prezent, este vorba adesea de adolescenţi care împuşcă alţi adolescenţi", a declarat un criminolog pentru SVT.

"Anul acesta, am văzut o creştere masivă", a declarat Magnus Gerell, profesor asociat şi criminolog la Universitatea din Malmo, pentru SVT, notează agenţia Xinhua.

"Este un număr extrem de ridicat şi o creştere foarte mare faţă de ultimii ani. Evoluţia este de asemenea determinată de faptul că tot mai multe dintre victimele (împuşcăturilor) mor", a adăugat Gerell.

El a spus că marea majoritate a acestor incidente au avut loc într-un mediu criminal, iar modul de acţiune şi demografia bandelor criminale s-au schimbat de-a lungul anilor.

"În prezent, este mai frecventă situaţia în care există mai mult de un trăgător şi se trag mai multe focuri de armă. Se pare că asasinatele au devenit mai meticulos planificate, ceea ce duce la mai multe morţi'', a spus Gerell.

"O tendinţă pe care o observăm de ceva vreme este că victimele şi trăgătorii sunt din ce în ce mai tineri. În prezent, este vorba adesea de adolescenţi care împuşcă alţi adolescenţi", a adăugat el.

El a mai spus că cercetările au arătat că impactul asupra societăţii a devenit mai grav.

Recordul anterior a fost stabilit în 2020 cu 47 de decese, arată statisticile poliţiei.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...