Talibanii îl susțin pe Trump pentru un nou mandat la Casa Albă: „Sperăm că va câștiga alegerile. Ne-am îngrijorat când s-a îmbolnăvit”

Data publicării:
Luptători talibani in Afganistan
Foto: Profimedia Images

Donald Trump primește aprobarea și susținerea unui grup neașteptat în cursa prezidențială americană - talibanii din Afganistan anunță că îl susțin pentru un nou mandat de președinte, conform CBS News, citat de Agerpres.

„Sperăm că va câştiga alegerile şi va pune capăt prezenţei armatei americane în Afganistan”, a declarat în acest weekend într-un interviu telefonic pentru CBS News purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

Militanţii talibani şi-au exprimat totodată îngrijorarea cu privire la lupta lui Trump cu Covid-19, boala provocată de noul coronavirus. „Când am aflat că Trump a fost testat pozitiv la coronavirus  ne-am îngrijorat pentru starea lui de sănătate, dar pare să se simtă mai bine”, a declarat un alt lider important taliban pentru CBS News al cărui nume nu este precizat.

Purtătorul de cuvânt al campaniei preşedintelui american, Tim Murtaugh, a declarat sâmbătă că echipa de campanie respinge susţinerea talibanilor. „Talibanii ar trebui să ştie că preşedintele va proteja întotdeauna interesele americane prin orice mijloace”, a declarat Murtaugh la CBS News.

Cu mai puţin de o lună înaintea alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie, Trump a declarat în această săptămână că trupele americane s-ar putea retrage complet din Afganistan până la sfârşitul anului. Liderul de la Casa Albă a făcut din reducerea prezenţei trupelor americane peste hotare un subiect central de campanie, criticând „războaiele nesfârşite” ale SUA.

În februarie, SUA au semnat un acord de pace cu talibanii pentru a pune capăt celui mai lung război din istoria SUA, notează dpa, declanşat după atacurile teroriste din SUA din 11 septembrie 2001, comise de Al Qaida. Conform acordului, toate trupele internaţionale ar urma să părăsească Afganistanul în termen de 14 luni în schimbul unor garanţii de securitate din partea talibanilor.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Banii pe care românii nu au voie să îi țină! Au la dispoziție 10 zile să îi predea, altfel riscă 3 luni de...
Digi FM
Sociologul Gelu Duminică, revoltat de un subiect de la Evaluarea Națională: „M-a dezgustat lipsa de...
Pro FM
Lora, emoționată să fie nașă de cununie pentru sora soțului ei: "Familia care m-a ales și pe care am ales-o...
Film Now
Cum arată astăzi Penny din „The Big Bang Theory”. Kaley Cuoco are 39 de ani și este mama unei fetițe
Adevarul
Rusia se pregătește deja pentru următorul război. Vestul visează la o pace în Ucraina care nu va veni...
Newsweek
Ce a aflat ministrul Muncii la inspecția de la Casa de Pensii? Merge softul? Când cresc pensiile?
Digi FM
O femeie care a vizitat parcul de distracții Disney, revoltată după ce un angajat i-a spus că este îmbrăcată...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Filmul care i-a adus cei mai mulți bani lui Arnold Schwarzenegger: „Ne-am dus direct la bancă”
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea au ales locația pentru nuntă: „Le-a plăcut foarte mult!”