Ţările sudice au nevoie de peste 2000 de miliarde de dolari pe an pentru acţiuni climatice. De unde ar trebui să vină banii

Data publicării:
planeta schimbari climatice
79,5% dintre români apreciază că în România ultimilor 30 de ani au avut loc schimbări climatice mari și foarte mari. Foto: Getty Images

Ţările sudice vor avea nevoie de peste 2000 de miliarde de dolari pe an până în 2030 pentru a-şi finanţa acţiunea climatică, din care aproape jumătate de la investitori străini, arată un raport comandat de preşedinţia convenției ONU pentru schimbări climatice, COP, publicat marţi.

Aceste investiţii pe pieţele emergente şi în ţări în curs de dezvoltare - cu excepţia Chinei - ar urma să contribuie la „reducerea emisiilor, întărirea rezilienţei, gestionarea pierderilor şi pagubelor provocate de schimbarea climatică şi refacerea pământurilor şi naturii”, conform raportului solicitat de actuala preşedinţie egipteană a COP27 şi preşedinţia britanică a reuniunii COP precedente (COP26, de la Glasgow).

Suma totală necesară pentru realizarea acestor obiective va ajunge la circa 2400 de miliarde de dolari pe an până în 2030, potrivit raportului publicat în cea de-a treia zi a conferinţei COP27 (cea de-a 27-a Conferinţă a Părţilor Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice) ce are loc în staţiunea egipteană Sharm El-Sheikh.

Din acest total, 1000 de miliarde ar urma să provină din finanţări externe, prin intermediul investitorilor, al statelor dezvoltate şi instituţiilor multilaterale, iar restul din finanţare internă, prin investiţii private sau publice.

Dar pentru a obţine finanţările externe „lumea are nevoie de un impuls şi de o nouă foaie de parcurs pentru finanţarea climatică”, arată autorii raportului, economiştii Vera Songwe, Nicholas Stern şi Amar Bhattacharya.

„Pot apărea puternice efecte de multiplicare din partea forţelor complementare din toate sursele de finanţare”, consideră aceştia.

Autorii propun ca soluţii concrete o remaniere a băncilor multilaterale de dezvoltare sau înmulţirea împrumuturilor cu dobânzi mici sau nule din partea ţărilor dezvoltate.

„Ţările bogate trebuie să recunoască faptul că este în propriul lor interes vital şi în acelaşi timp o chestiune de corectitudine, ţinând cont de efectele grave ale emisiilor lor ridicate de ieri şi de azi, să investească în acţiunea climatică” în aceste ţări, a punctat Nicholas Stern.

Problema finanţelor ocupă un loc central la COP27. Luni, secretarul general al ONU Antonio Guterres a făcut apel la o „revizuire” a funcţionării sistemului financiar internaţional pentru a putea ajuta mai mult unele ţări victime ale unor catastrofe, cum a fost recent cazul Pakistanului, lovit în această vară de inundaţii istorice, menţionează AFP.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gafa făcută de Macron la întâlnirea cu Kate! Nu a mai avut ochi pentru altcineva. Brigitte nu a fost deloc...
Digi FM
Cine este Dacian Dragoș, noul judecător CCR numit de Nicușor Dan. A fost implicat în litigiul de la Roșia...
Pro FM
Elena Gheorghe, mesaj emoționant la aniversarea a 13 ani de căsnicie: „Dragostea nu s-a stins, s-a așezat...
Film Now
Regizorul James Gunn l-a reconstruit pe Superman pentru marile ecrane: Am simţit presiunea mereu. A fost o...
Adevarul
Cum a ajuns un bărbat crescut în SUA să fie deportat într-un loc pe care nu-l cunoaște: „Nu aparțin acestui...
Newsweek
Pensie mărită cu 1.000 lei la recalculare și 6.000 lei bonus. Va primi o nouă creștere zilele astea
Digi FM
Macron, ignorat din nou de soția sa, în timp ce-i oferă mâna la coborârea din avion. Cuplul prezidențial...
Digi World
De ce nu e deloc o idee bună să te culci cu părul ud. Riscurile despre care experții avertizează
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
James Gunn: Este o prostie să crezi că „Superman” va fi un eșec dacă nu va face 700 de milioane de dolari
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie