Telefonul lui Liz Truss a fost piratat de agenţi suspectaţi că lucrează pentru Vladimir Putin. Au obținut „detalii extrem de secrete”

Data publicării:
lizz truss sta la birou si vorbeste la telefonul mobil
Telefonul lui Liz Truss a fost piratat de agenţi suspectaţi că lucrează pentru Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Telefonul personal al fostului premier britanic Liz Truss din perioada în care aceasta ocupa funcţia de ministru de externe a fost piratat de agenţi suspectaţi că lucrează pentru preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Reuters, care citează Daily Mail.

Aceşti agenţi au obţinut acces la „detalii extrem de secrete” ale negocierilor cu aliaţi internaţionali, pe lângă mesajele private schimbate de Truss cu prietenul său apropiat, Kwasi Kwarteng, care a devenit ulterior ministru de finanţe, potrivit articolului apărut în presa britanică, relatează Agerpres.

Se crede că printre aceste mesaje sunt şi discuţii cu miniştri de externe importanţi despre războiul din Ucraina, inclusiv detalii despre transporturile de arme. Au fost descărcate mesaje pe o perioadă de aproape un an, scrie Daily Mail, care citează surse anonime.

Un purtător de cuvânt al guvernului britanic a refuzat să comenteze despre aranjamentele personale de securitate.

„Guvernul are sisteme solide pentru protecţia împotriva ameninţărilor cibernetice. Acestea includ briefinguri regulate de securitate pentru miniştri şi sfaturi privind protejarea datelor lor personale şi atenuarea ameninţărilor cibernetice”, a declarat oficialul.

Totul a fost descoperit în timpul campaniei pentru alegerea liderului Partidului Conservator, în urma căreia Liz Truss a devenit prim-ministru, a raportat Daily Mail.

Truss a fost nevoită să renunţe la mandatul de premier săptămâna trecută, succesorul său fiind Rishi Sunak.

Conform articolului apărut în Daily Mail, printre mesajele piratate sunt inclusiv critici la adresa premierului Boris Johnson făcute de Truss şi Kwarteng, „existând un risc potenţial de şantaj”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...