Turist italian, lovit mortal de mașina unui concurent la Raliul Dakar

Data publicării:
Turist italian, lovit mortal de mașina unui concurent la Raliul Dakar
Turist italian, lovit mortal de mașina unui concurent la Raliul Dakar. Foto: Profimedia Images

Un turist italian a murit marţi după ce a fost accidentat în timpul etapei a noua a Raliului Dakar, între Riad şi Haradh, în Arabia Saudită, au anunţat organizatorii, citaţi de AFP.

"Un spectator de origine italiană care se afla în spatele unei dune a fost rănit pe traseul raliului", a precizat Amaury Sport Organization într-un comunicat.

Victima, care a fost evacuată cu elicopterul de asistenţă medicală, a murit în timpul transferului, conform ASO, transmite Agerpres, care citează AFP.

Persoana a fost lovită de un concurent şi sunt în desfăşurare investigaţii pentru a stabili circumstanţele tragediei, a explicat ASO, fără alte detalii.

Raliul Dakar a început pe 31 decembrie de pe ţărmul Marii Roşii, iar concurenţii urmează să parcurgă un traseu total de peste 8.000 km până pe la finalul cursei, programat pe 15 ianuarie pe la Dammam, pe coasta de est.

Programat pentru a patra ediţie consecutivă în Arabia Saudită, raliul-raid se desfăşoară în principal în zone deşertice, dar atrage totuşi spectatori, însă într-un procent mult mai mic decât atunci când cursa se desfăşura în America de Sud.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...