Ucraina susține că deține probe care demonstrează că forțele ruse au folosit arme interzise în Odesa și Herson

Data publicării:
Bloc de locuințe distrus de un bombardament rusesc la Harkov.
Bloc de locuințe distrus de un bombardament rusesc. Foto: Profimedia

Ucraina are dovezi ale utilizării de către forţele ruse a bombelor cu submuniţii, arme interzise de convenţiile internaţionale, în două regiuni din sudul teritoriului său, a asigurat luni procurorul general ucrainean Irina Venediktova.

Întrebată în timpul unei conferinţe de presă despre posibila utilizare a unor astfel de arme pentru a bombarda Kievul, Venediktova a răspuns că „nu are dovezi concrete” cu privire la utilizarea lor în capitală şi că „investigaţii” sunt în curs.

„Însă avem dovezi ale folosirii bombelor cu submuniţii în regiunea Odesa (mare port ucrainean la Marea Neagră) şi în regiunea Herson”, oraş pe care a pus mâna armata rusă, a adăugat ea.

„Vedem, mai ales datorită muncii voastre, a dumneavoastră jurnaliştilor, că sunt folosite şi alte arme interzise. Dar, în ceea ce mă priveşte, nu pot să menţionez decât cazurile în care am dovezi în mod foarte concret. Când am de exemplu (...) fragmente (din aceste dispozitive) sau o analiză a terenului”, a adăugat ea, fără a oferi alte detalii, scrie France Presse, potrivit Agerpres.

ONG-uri internaţionale precum Amnesty International şi Human Rights Watch au susţinut că au strâns dovezi ale utilizării bombelor cu submuniţii în zone în care se află civili în Ucraina.

Aceste arme pot conţine câteva zeci de mini-bombe care se dispersează pe o suprafaţă întinsă dar nu toate explodează, transformându-se în mine antipersonal care, la cel mai mic contact, pot ucide şi mutila chiar şi la mult timp după conflict.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Umilință pentru George Simion, în direct. S-a blocat în fața francezilor, cu camerele de filmat pe el
Digi FM
Mesajul unui puști de 12 ani, diagnosticat cu autism, pentru George Simion, după ce l-a jignit pe Nicușor...
Pro FM
Ultimele cuvinte ale lui Avicii. Ce a scris Tim Bergling în jurnal, cu o zi înainte de a-și pune capăt vieții
Film Now
Cu părul cărunt și un costum masculin reinterpretat, Andie MacDowell a fost regina covorului de la Cannes...
Adevarul
Cât de populari sunt George Simion și Nicușor Dan pe rețelele sociale: „Ambii comunică prin intermediul...
Newsweek
4.800 lei în plus la pensie în luna iunie pentru un pensionar cu 37 ani munciți. Cum se explică?
Digi FM
Irinel Columbeanu are mari datorii la azil. Pensia nu acoperă nici măcar un sfert din cheltuieli: "Nu-l mai...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Scarlett Johansson, despre colaborarea cu Bill Murray și acuzațiile ce i-au fost aduse actorului: Viața l-a...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...