Acordul și declarația politică pentru Brexit au fost aprobate de liderii UE

Data actualizării: Data publicării:
brexit shutterstock_417868516
Foto Shutterstock

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene (fără Londra) au aprobat duminică acordul privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană. 

brexit shutterstock_417868516
Brexitul este oficializat. Liderii UE au fost de acord cu termenii despărțirii de Marea Britanie Foto Shutterstock

Mai exact, şefii de stat şi de guvern au dat undă verde atât acordului care stabileşte termenii „divorţului”, cât şi declaraţiei politice privind legăturile viitoare cu Londra. Este o zi tristă şi o tragedie, a declarat preşedintele Comisiei Europene înaintea întâlnirii. Asta, în timp ce preşedintele României s-a declarat mulţumit de faptul că drepturile conaţionalilor din Marea Britanie vor fi protejate după Brexit. Cel mai greu pas abia urmează, însă, pentru premierul britanic, fiindcă luna viitoare, proiectul său de acord privind Brexit-ul va fi votat în Parlamentul de Londra.

„Consiliul European aprobă acordul de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice”, scriu liderii celor 27 de state membre în concluziile summitului extraordinar de la Bruxelles.

Ei s-au exprimat de asemenea în favoarea „unei relaţii cât mai strânse posibil” cu Londra după Brexit.

Acordul de retragere, care are 585 de pagini, detaliază condiţiile juridice ale ieşirii Marii Britanii din UE la 29 martie 2019.

Declaraţia politică ce însoţeşte acordul subliniază obiectivele comune ale Londrei şi Bruxellesului pentru viitoarea lor relaţie. Documentul nu are un caracter obligatoriu.

Declaraţia face apel de asemenea la Parlamentul britanic să sprijine la rândul său acordul.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...