Foto Avioanele pentru stingerea incendiilor trimise de România în Slovenia au avut deja patru misiuni de intervenție

Data actualizării: Data publicării:
cabina c27 spartan cu echipaj in zbor
România a trimis în Slovenia două avioane Spartan echipate pentru stingerea incendiilor. Foto: MApN

Cele două avioane C-27 J Spartan ale Forţelor Aeriene Române, echipate pentru stingerea incendiilor, care au fost trimise în Slovenia, au efectuat deja patru misiuni de intervenție, în care au folosit aproximativ 20 de containere cu apă.

Avioanele C-27 J Spartan, configurate pentru stingerea incendiilor, pot transporta 6.000 de litri de apă (șase containere) la fiecare trecere.

„Până astăzi, 24 iulie, militarii români au executat 4 misiuni de stingere a incendiilor, în care au folosit aproximativ 20 de containere cu apă”, arată Forțele Aeriene Romîne pe pagina de Facebook.

La misiunea internaţională de sprijin participă aproximativ 30 de militari - piloţi, personal navigant şi personal auxiliar - din cadrul MApN şi un ofiţer din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, care va menţine legătura cu autorităţile din Republica Slovenia, precizează Ministerul Apărării Naţionale pe Facebook.

În afară de ce două aeronave Spartan, România a trimis și un avion Hercules, care este folosit pentru transport logistic.

Sprijinul internaţional pe care România îl acordă autorităţilor din Slovenia s-a realizat în baza solicitării acestora de asistenţă internaţională, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.

Ministerul Afacerilor Externe a emis, sâmbătă, o alertă prin care avertizează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Slovenia că există pericole majore din cauza incendiilor izbucnite în regiunea Kras, ca urmare a valului actual de caniculă.

„Incendiile au devastat o porţiune semnificativă de câmpie şi deal din regiunea vestică Kras, pentru stingerea lor fiind deja cooptaţi 1.000 de pompieri şi peste 260 de lucrători forestieri. Forţele Armate ale Republicii Slovenia sunt, de asemenea, implicate în eforturile de stingere a incendiilor”, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de MAE.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Omul care ar conduce Rusia din umbra lui Putin. Adevăratul ‘țar’ de la Moscova și visul său de a...
Digi FM
Laura Cosoi, revoltată după ce a fost oprită în trafic de polițiști și amendată cu 2.400 de lei: „Cum își...
Pro FM
Val de reacții pe rețelele sociale după ce Benny Blanco a declarat că nu face duș în fiecare zi. „Selena, nu...
Film Now
Schimbare uriașă pentru influenta franciză James Bond. Cine preia puterea și controlul creativ. Actorul...
Adevarul
De când se aplică noua taxă auto. Anunțul oficial
Newsweek
Vor crește pensiile speciale și militare. Banii se dau din urmă. Ce a decis Înalta Curte?
Digi FM
Antonia suferă din cauza comentariilor răutăcioase. Alex Velea a dat tot din casă: „Au nenorocit-o psihic”
Digi World
Cuplul cu cea mai longevivă căsnicie din lume, în Cartea Recordurilor. Secretele simple ale brazilienilor...
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
De ce nu l-a însoțit Calista Flockhart pe Harrison Ford la gala SAG Awards 2025. Actorul a rupt tăcerea: „E...
UTV
Bianca Censori, complet dezbrăcată în noul poster al filmului său. Kanye West: „Sunt atât de mândru de soția...