Bărbat arestat în Spania pentru că a filmat femei pentru cursurile sale „de seducţie” fără a le cere consimţământul

Data actualizării: Data publicării:
Handwriting text Find Love. Conceptual photo affection for another arising out of kinship or demonstratingal ties
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa: Profimedia Images

Un bărbat a fost arestat în Spania pentru că a postat online înregistrări cu femei pe care le-a filmat fără a le cere consimţământul, după ce le aborda pe stradă, pentru a-şi promova cursurile de tehnici de seducţie, a anunţat joi poliţia, informează AFP, citată de Agerpres.

Acuzat de încălcarea vieţii private şi de agresiune sexuală, bărbatul aborda femei pe străzile din Barcelona şi le câştiga încrederea discutând cu ele, fără ca tinerele să ştie că erau filmate.

Pentru aceasta, el folosea o cameră ascunsă, a precizat poliţia spaniolă într-un comunicat, menţionând că a identificat 329 de înregistrări pe profilul online al bărbatului. O mare parte dintre aceste înregistrări proveneau din conversaţii de pe stradă, în cadrul cărora bărbatul obţinea informaţii de natură intimă de la victimele sale, majoritatea de origine străină.

Unele înregistrări, în care se vedea clar imagineafemeilor cu care discuta, erau folosite ca instrumente de promovare pe reţelele sociale pentru cursurile sale de tehnici de seducţie”, arată autoritățile. Dacă cineva interesat dorea să vadă mai multe imagini, era redirecţionat către un site care percepea 3.000 de euro pentru accesul complet la conţinutul audiovizual.

Ancheta a debutat în aprilie, după plângerea unei femei care purtase o conversaţie cu bărbatul. În timpul discuţiei, suspectul a atins-o şi a încercat să o sărute de două ori, a precizat poliţia.

Bărbatul, arestat în a doua săptămână a lunii mai, la Barcelona, a fost pus în libertate provizorie în aşteptarea procesului, a indicat un purtător de cuvânt al poliţiei pentru AFP.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie vei avea după reţinerea CASS dacă acum iei 4.000 de lei? Ce se taxează, de fapt?
Digi FM
Un bărbat de 28 de ani a murit la câteva minute după ce a aflat de decesul mamei sale. Cum s-au derulat...
Pro FM
Verdict în procesul lui Diddy. Sean Combs scapă de cele mai grave acuzații, nu și de închisoare
Film Now
Brad Pitt, de la curse direct în bucătărie. Actorul a fost protagonistul unui show culinar neașteptat la...
Adevarul
Un pensionar și-a construit o piscină în curte și este deschisă publicului pentru o taxă modică: „Nu a...
Newsweek
OFICIAL 2.000.000 de pensionari care au pensie mai mare de 3.000 lei vor plăti CASS. Ce bani pierd?
Digi FM
Dan Negru, amintiri cu Mihai Leu: "E bună moartea când nu-ți pare rău că ai trăit. Ții minte când am filmat o...
Digi World
Ce se întâmplă în creier când dormim? Funcțiile ascunse ale viselor. Ce spun cele mai noi cercetări despre...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Cele mai noi imagini cu frumoasa Margot Robbie. Împlinește 35 de ani, e mama unui băiețel și are o companie...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner, scene pasionale în vacanță. Cuplul a fost surprins în largul mării, pe Coasta...