Consiliul European extraordinar: Embargoul petrolului rusesc, subiectul tabu. „Despre ce o să vorbim?”

Data publicării:
Viktor Orban
Guvernul premierului ungar Viktor Orban, care a comparat impunerea embargoului asupra petrolului rusesc cu explozia unei bombe nucleare, este văzut ca principalul obstacol în calea adoptării noilor sancțiuni împotriva Rusiei. Foto: Profimedia Images

Liderii UE se întâlnesc luni la un summit extraordinar, dar întrebarea esențială este, după cum a spus și un diplomat european: „Despre ce o să vorbim?” Există probleme foarte serioase pe agendă, cele mai multe legate de războiul din Ucraina, scrie BBC, dar cu toate acestea problema cea mai importantă, încă nerezolvată, a embargoului UE împotriva petrolului rusesc, este puțin probabil să fie pusă în discuție.

A trecut aproape o lună de zile de când președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a anunțat propunerile. „Va fi o interdicție totală a importurilor de petrol rusesc, pe calea apei și prin conducte, brut și rafinat”, a spus oficialul UE în Parlamentul European.

Planul era ca Europa să treacă printr-o tranziție „organizată” prin care să renunțe la țițeiul rusesc în termen de șase luni și a produselor rafinate până la finalul anului 2022. Totuși, opoziția făcută, în special de Ungaria, a ținut pe loc cel de-al șaselea pachet de sancțiuni UE.

Alte țări fără ieșire la mare, precum Slovacia și Cehia, au cerut să li se ofere mai mult timp din cauza dependenței lor de petrolul din Rusia. Bulgaria, privată deja de gazul rusesc de când Gazprom a decis să întrerupă livrările, a căutat la rându-i variante de avarie.

Viktor Orban nici nu vrea să audă de embargoul petrolului rusesc

Guvernul premierului ungar Viktor Orban, care a comparat impunerea embargoului împotriva petrolului rusesc cu efectul unei bombe nucleare, este văzut ca principalul obstacol în calea adoptării noilor sancțiuni. Prim-ministrul Ungariei a transmis Consiliului European că nici nu vrea să discute acest subiect în cadrul următorului summit.

Națiunile mai intransigente, precum Polonia, au spus foarte clar că Europa trebuie să nu mai plătească miliarde de euro Rusiei, aceștia fiind „bani murdari” pe care Rusia îi poate folosi apoi ca să își finanțeze războiul din Ucraina.

Ursula von der Leyen Charles Michel
Atât Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, cât și Charles Michel, șeful Consiliului European, au sugerat săptămâna trecută că în următoarele zile se va ajunge la un acord în legătură cu petrolul rusesc, în ciuda dificultăților. Foto: Profimedia Images

Atât von der Leyen, cât și șeful Consiliului European, Charles Michel, au sugerat săptămâna trecută că în următoarele zile se va ajunge la un acord în legătură cu petrolul rusesc.

Această declarație a fost o „completă nebunie”, după cum a remarcat un diplomat UE. „Charles Michel facilitează eșecul propriului său Consiliu European.”

Repetatele amânări ale unei decizii pe tema petrolului rusesc au atras furia lui Volodimir Zelenski: „Desigur că sunt recunoscător prietenilor noștri care susțin noile sancțiuni”, a spus președintele ucrainean joia trecută, „dar de unde au obținut cei care blochează al șaselea pachet [de sancțiuni] atâta putere? De ce li se permite să aibă așa de multă putere, inclusiv în cadrul procedurilor intereuropene?”

Ce alte măsuri sunt cuprinse în cel de-al șaselea pachet de sancțiuni 

Consiliul extraordinar a fost organizat inițial și pentru că următorul summit este programat pentru luna iunie. În contextul războiului din Ucraina care amenință toată Europa, luna iunie părea prea departe.

Diplomații spun, însă, că măsurile aflate pe agenda summitului sunt deja în desfășurare și nu ar necesita o întâlnire majoră. Printre ele se numără sprijinul financiar pentru ucraina, combaterea crizei alimentare, achizițiile din domeniul apărării și probleme mai ample despre tranziția Europei la alte surse de energie.

Al șaselea pachet de sancțiuni nu presupune doar controversatul embargo al petrolului rusesc, ci include și extinderea măsurilor de control al exporturilor europene și lista persoanelor vizate de înghețarea activelor. În plus, banca rusească de stat Sberbank ar urma să fie sancționată.

Statele membre UE au ajuns foarte repede la o înțelegere cu privire la adoptarea sancțiunilor precedente, inclusiv un embargo treptat al cărbunelui rusesc. Oficialii au vorbit cu mândrie despre cum UE a reușit să sfideze ideea că deciziile blocului comunitar european se iau foarte greu. Și au avut dreptate... până acum.

Petrolul rusesc și „lupta cu odgonul” dintre Bruxelles și Budapesta

În scrisoarea liderului Ungariei, Orban l-a avertizat pe Charles Michel că discuția pe tema embargoului nu va face decât să „scoată în evidență diferendele noastre interne”. Renunțarea treptată la petrolul rusesc, potrivit lui Orban, ar necesita „o rearanjare completă a capacităților rafinăriilor noastre”.

În alte cuvinte, costurile vor fi foarte mari, i-a făcut pe unii oficiali europeni să suspecteze că Orban face notă discordantă doar pentru a obține mai mulți bani.

Ursula von der Leyen anunță „progrese” în discuțiile cu Viktor Orban despre impunerea embargoului UE asupra petrolului rusesc
Întreaga dispută face parte dintr-o „luptă cu odgonul” între Bruxelles și Budapesta pe seama acuzațiilor că măsurile luate de guvernul lui Orban provoacă o erodare a standardelor democratice în Ungaria. Foto: Profimedia Images

Președintele Parlamentului European Roberta Metsola s-a arătat optimistă că Ungaria a adoptată o „poziție de negociere”. Cu toate acestea, fondurile destinate procesului de tranziție energetică a Uniunii Europene fac parte dintr-o rezervă la care Ungaria nu are acces.

Întreaga dispută face parte dintr-o „luptă cu odgonul” între Bruxelles și Budapesta pe seama acuzațiilor că măsurile luate de guvernul lui Orban provoacă o erodare a standardelor democratice în Ungaria.

Au fost stipulate mai multe opțiuni, precum plafonarea prețurilor și impunerea de tarife importurilor cu petrol rusesc pentru a limita veniturile Kremlinului. O altă propunere recentă a fost ca Europa să renunțe la importurile transportate pe mare, urmând ca livrările prin conducte să fie întrerupte mai târziu.

În timp ce toată lumea este de acord că anumite țări au nevoie de mai mult timp și sprijin în procesul de renunțare la importurile de energie din Rusia, orice compromis atrage cu sine alte complicații.

Cei mai mulți oficiali UE sunt de părere că noul pachet de sancțiuni va fi adoptat într-un final, însă acest moment este un episod rușinos pentru Comisia Europeană, care probabil că se va vedea nevoită să dilueze măsurile adoptate.

Zbateri de ultim moment

Uniunea Europeană a încercat negocieri de ultim moment în timpul weekendului. Nu a reuşit să ajungă însă până duminică la o înţelegere în privinţa unui embargo asupra petrolului rusesc, așa că negocierile vor continua luni dimineaţă, pe ultima sută de metri, în contextul în care diplomaţii se străduiesc să facă progrese înaintea summitului UE de luni şi marţi.

Pentru a sparge blocajul, Comisia Europeană a propus ca interdicţia să se aplice numai petrolului rusesc adus în UE cu petroliere, permiţând în continuare Ungariei, Slovaciei şi Cehiei să primească petrol rusesc prin conducta Drujba o perioadă, până când pot fi puse la punct surse de furnizare alternative.

Perspectivele nu sunt, însă, prea optimiste.  Un diplomat european de rang înalt a spus că „sunt prea multe detalii de pus la punct” pentru a se spera la un acord înainte de începerea reuniunii liderilor UE de luni după-amiază.

 

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri