Deputat moldovean: „Am vorbit pe Skype cu marele domnitor al dacilor, Burebista”

Data publicării:
deputat burebista md

Vizita preşedintelui Traian Băsescu la Chişinău nu este nici pe departe singura preocupare pentru parlamentarii din Republica Moldova. Un deputat moldovean le-a spus colegilor săi că Burebista este viu şi are cont pe Skype.

„Am o veste nouă: aseară am vorbit pe Skype cu marele domnitor al dacilor, Burebista, și mi-a spus așa, mi-a împărtășit o îngrijorare marele domnitor, că prea s-au înmulțit hristoșii neamului românesc cu afaceri de petrol de milioane, hristoșii neamului românesc de sub manșetele cărora scapără pumnii lui Baraba. Uite așa, dragă Mișa, voi, care ați împins partidul în opoziție, voi, care ați distrus două alianțe, voi sunteți trădătorii cauzei europene”, a spus deputatul Ion Hadârcă.

Discursul său a fost primit cu aplauze de către colegi.

Ion Hadârcă a vrut să îl ironizeze pe fostul coleg de partid, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, care îl atacase anterior, relatează portalul de știri Unimedia.md.

În schimbul de replici s-a implicat și președintele Parlamentului: „Decebal ce părere are?”, s-a întrebat Igor Corman, văzându-l pe Mihai Ghimpu la microfon.

Deputatul Ion Hadârca, președintele Fracțiunii Partidului Liberal în Parlamentul Republicii Moldova, președinte al Consiliului de Reformare a partidului și președinte al grupului parlamentar de prietenie cu România, a anunțat că face parte din delegația oficială a Republicii Moldova și va participa la toate evenimentele la nivel de stat legate de vizita la Chișinău a președintelui României.

Conform comunicatului postat de Unimedia, în cadrul delegației oficiale a Republicii Moldova, Ion Hadârcă va reprezenta și Consiliul de Reformare a Partidului Liberal în calitate de componentă a Coaliției de guvernare Pro-Europene constituită la 30 mai.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri