După Turcia, și Vaticanul se oferă să medieze negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina. Cu ce propunere vine papa Leon al XIV-lea

Data actualizării: Data publicării:
Papa Leon al XIV-lea
Cel mai înalt diplomat al Sfântului Scaun a declarat că eșecul întâlnirii Rusia-Ucraina din această săptămână de la Istanbul a fost „tragic”. Foto: Profimedia Images

Noul papă dorește să găzduiască negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina, după ce summitul de la Istanbul nu a reușit să reunească principalii actori ai conflictului, scriu jurnaliștii Politico. În urma neprezentării președintelui rus Vladimir Putin la negocierile de pace din Turcia, pe care el însuși le-a sugerat, Vaticanul a calificat rezultatul drept „tragic” și a declarat că papa Leon al XIV-lea dorește să pună Sfântul Scaun la dispoziția celor două părți, pentru a le găzdui, într-un efort de a pune capăt războiului.

„Totul este tragic, pentru că am sperat că va fi un proces, poate lent, dar cu o soluție pașnică la conflict. În schimb, ne-am întors de unde am plecat”, le-a declarat cardinalul Pietro Parolin, cel mai înalt diplomat al Sfântului Scaun, reporterilor vineri, în marja unui eveniment al Vaticanului la Roma. „Acum vom vedea ce este de făcut, dar situația e dificilă”.

„Papa intenționează să pună la dispoziție Vaticanul, Sfântul Scaun, pentru o întâlnire directă între cele două părți”, a declarat Parolin, numărul 2 al papei Leon, potrivit agenției de presă Ansa.

Leon al XIV-lea, care a fost ales săptămâna trecută, a precizat că munca pentru pace în Ucraina va fi o prioritate majoră a pontificatului său. El a vorbit duminică la telefon cu președintele Volodimir Zelenski și a amintit despre „suferința iubitului popor ucrainean” în prima sa binecuvântare duminicală din Piața Sfântul Petru.

Miercuri, în cadrul unei audiențe cu reprezentanții Bisericii Orientale, Leon a făcut apel - „din toată inima” - la cei doi lideri  să negocieze. „Sfântul Scaun este întotdeauna gata să ajute la reunirea dușmanilor față în față ... Să ne întâlnim, să vorbim, să negociem”, adăugând: „Cei care fac istorie sunt făcătorii de pace”, a spus suveranul pontif.

Joi, în prima sa postare ca papă pe platforma X, Leon a făcut apel la pace spunând: „Aș dori ca acest salut de pace să răsune în inimile voastre, în familiile voastre și între toți oamenii, oriunde s-ar afla, în fiecare națiune și în întreaga lume”.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri