Flori mai puţine de Ziua Îndrăgostiţilor. Turcia şi Bulgaria, în dispută comercială privind licenţele de tranzit

Data publicării:
flori bulgari

Depozitele din sudul Turciei, în apropiere de graniţa cu Bulgaria sunt pline de flori. Ele ar fi trebuit să ajungă în florăriile din peste 40 de state europene, la timp pentru Ziua Îndrăgostiţilor. Nicio şansă însă. Milioane de flori riscă să ajungă la gunoi din cauza unei dispute turco-bulgare în ceea ce priveşte licenţele de transport.

35 de milioane de flori ar fi trebuit să plece din Turcia spre Europa pentru Ziua Îndrăgostiţilor. Am reuşit să transportăm până acum 20 de milioane de flori, alte cinci aşteaptă la graniţă”, spune exportatorul Osman Bagdatlioglu.

Producătorii sunt disperaţi. Pentru ei, Ziua Îndrăgostiţilor este una dintre cele mai profitabile sărbători din an.

Florile se ofilesc foarte repede aşa că trebuie să fim extrem de rapizi. Vom avea probabil pierderi de 90% pentru că nu vom reuşi să le distribuim la timp”, apreciază producătorul Omer Gundeslioglu.

Problemele producătorilor şi exportatorilor de flori au apărut în urma unei dispute între cele două state în ceea ce priveşte numărul de licenţe de tranzit pe care fiecare state este obligat să le emită.

Autorităţile de la Sofia au emis numai 15.000 de licenţe de tranzit pentru transportatorii turci, din cele 125.000 de permise de tranzit solicitate.

În replică, autorităţile de la Ankara au decis să nu mai permită autocamioanelor bulgare să tranziteze Turcia. O întâlnire între reprezentanţii miniştrilor transporturilor din cele două ţări va avea loc abia pe 21 februarie. Nu sunt însă semne că aceştia s-ar putea înţelege, după ce timp de mai bine de două săptămâni, oficialii turci şi bulgari au dat vina unii pe alţii. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
David Pușcaș, după dezvăluirile făcute de Luminița Anghel, mama lui adoptivă: “Nu dorm de câteva zile”
Pro FM
Cum arată Mariah Carey, în 2025, la 56 de ani. Galerie foto de colecție cu artista de-a lungul timpului
Film Now
Maria Shriver, despre actuala relație cu Arnold Schwarzenegger, care a înșelat-o cu menajera: Am muncit mult...
Adevarul
Găștile din Generația de Aur. Dorinel Munteanu, obraznic cu colegul de cameră: „Ce, mă, ai venit să faci...
Newsweek
România crește pensiile speciale cu 1.500 lei. UE ne-a „amendat” deja cu 320.000.000€ că nu le tăiem
Digi FM
Irinel Columbeanu și-a făcut planuri pentru o vacanță prelungită. Medicii și-au dat acordul să plece de la...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Angajații unui atelier auto, șocați când au văzut un șarpe ascuns printre fiare: „Își digera masa liniștit”
Film Now
Matt Damon, transformat total pentru viitorul său film. Cu barbă lungă și un fizic parcă sculptat, pe...
UTV
Vittoria Ceretti vorbește în premieră despre relația cu Leonardo DiCaprio. Modelul urăște să fie numită...