Germania se teme de un dezastru economic dacă Rusia nu mai livrează gaze. „Ar trebui închise anumite sectoare industriale”

Data actualizării: Data publicării:
Robert Habeck, îngândurat, cu mâinile împreunate
Germania riscă penuria de gaz, caz în care se va confrunta cu „alegeri foarte dificile”, avertizează ministrul economiei. Foto: Profimedia

Germania riscă penuria de gaz şi va fi nevoită să facă „alegeri de societate foarte dificile” pentru familii şi firme dacă livrările din Rusia se reduc şi mai mult, a avertizat vineri ministrul economiei, Robert Habeck, informează AFP.

„Ar trebui închise anumite sectoare industriale (...) Toate procesele economiei de piaţă ar fi atunci suspendate. Pentru anumite sectoare ar fi catastrofal. Nu vorbim despre două zile sau două săptămâni, ci de o lungă perioadă. Vorbim aici despre persoane care ar fi în şomaj, de regiuni care ar pierde complexuri industriale întregi”, a explicat Habeck într-un interviu pentru săptămânalul Der Spiegel.

Riscul unei penurii de gaz în această iarnă se profilează de când gigantul rus Gazprom a redus drastic livrările prin gazoductul Nord Stream de care Germania este în mod special dependentă.

Berlinul se teme ca Rusia să nu întrerupă complet această rută de aprovizionare.

„Suntem deja într-o situaţie în Germania nu s-a mai aflat niciodată. Pur şi simplu, dacă livrările de gaz rusesc vor rămâne la fel de slabe cum sunt acum, ne îndreptăm spre penuria de gaz”, a prevenit ministrul Habeck, care este şi vicecancelar din partea Verzilor. „Oricum, va fi doar în această iarnă”, a adăugat el în interviu.

Germania încearcă să compenseze această scădere prin achiziţii de la alţi producători şi dezvoltarea accelerată de infrastructuri pentru importul de gaz natural lichefiat.

De asemenea, va creşte temporar utilizarea cărbunelui, iar guvernul a îndemnat cele 41 milioane de gospodării să economisească energie.

Dacă toate acestea nu vor fi suficiente, „va trebui să facem alegeri de societate foarte dificile”, a explicat Habeck.

În caz de raţionalizare a gazului, reglementările europene dau prioritate gospodăriilor în faţa companiilor, dar „această reglementare a fost concepută pentru întreruperi de livrări pe termen scurt, nu pe termen lung”, a subliniat el.

Germania, prima economie europeană, al cărei consum, mai ales industrial, depinde în proporţie de 35% de importul de gaz din Rusia, acuză Moscova că duce o strategie deliberată de reducere a fluxurilor spre Europa pentru a destabiliza piaţa energetică.

De săptămâna trecută, livrările prin Nord Stream sunt în scădere cu 60%, Gazprom invocând o problemă tehnică.

Germania se teme cu atât mai mult de mentenanţa regulată la care trebuie să fie supus Nord Stream începând din 11 iulie, care va opri întreg fluxul timp de zece zile.

Conform scenariilor Agenţiei federale a reţelelor, penuria de gaz ar interveni de la „mijlocul lui decembrie” în caz de încetare totală a livrărilor din Rusia, mai notează AFP, citată de Agerpres.

Kremlinul a afirmat joi că fluxurile vor creşte din nou de îndată ce vor fi livrate turbinele lipsă pentru gazoduct.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbare importantă pentru locatarii de blocuri: Cum vor fi convocați de acum proprietarii la ședințele...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Un expert de top dezvăluie primul semn șocant al unui tip de demență care apare în jurul vârstei de 30 de...
Newsweek
Veste rea: Toți pensionarii vor plăti CASS la pensie. Pragul de 3000 lei va fi eliminat. De când?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie