Judecăţile lui Vladimir Putin: aruncă vina pentru atacurile chimice din Siria în spatele rebelilor şi îl scuză pe Silvio Berlusconi pentru problemele cu legea

Data publicării:
putin-2

Preşedintele Vladimir Putin aruncă din nou responsabilitatea atacului cu arme chimice din Siria asupra opozanţilor regimului Bashar al-Assad. Declaraţia a fost făcută la un forum internaţional organizat în nordul Rusiei. La acelaşi eveniment, şi-a arătat compasiunea faţă de Silvio Berlusconi, fostul premier italian, care nu ar fi fost urmărit de lege dacă ar fi fost homosexual, în opinia liderului de la Kremlin.

Prezent la Forumul de la Valdai, în nordul Rusiei, preşedintele a criticat din nou investigaţia ONU despre atacul chimic din 14 august. Vladimir Putin crede că inspectorii au ignorat probe esenţiale care ar demonstra că rebelii sirieni se fac vinovaţi de atrocităţile împotriva civililor. „Avem toate motivele să credem că atacul cu arme chimice este o provocare, una diabolic de inteligentă, desigur. Dar, judecând în acelaşi timp după modul în care atacul a fost executat, metoda a fost primitivă”, a apreciat Vladimir Putin.

Guvernul sirian are la dispoziţie o săptămână pentru a prezenta lista cu arsenalul său chimic, conform unui acord la care Rusia şi Statele Unite au ajuns pe 14 septembrie. Dacă Damascul nu se conformează, Moscova a anunţat că îşi va retrage orice obiecţie faţă de o eventuală ofensivă internaţională în Siria.

Dacă Siria va reuşi sau nu să ducă acest proces la capăt, nu pot fi 100% sigur. Dar tot ceea ce am văzut până acum, în ultimele zile, mă face să fiu încrezător că este posibil şi că se va realiza”, a adăugat preşedintele rus.

Cu puţin timp înaintea forumului de la Valdai, Vladimir Putin a făcut o vizită-fulger la fabrica de armament Kalaşnikov. Îmbrăcat într-o ţinută lejeră, liderul de la Kremlin a admirat o nouă mitralieră fabricată acolo, precum şi alte noi sortimente de arme şi muniţii. Preşedintele rus s-a întâlnit acolo şi cu legendarul Mihail Kalaşnikov, inventatorul pistolului-mitralieră care îi poartă numele.

„Berlusconi a fost judecat numai pentru că îi plac femeile”

Tot la Forumul Internaţional de la Valdai, Vladimir Putin a găsit explicaţia pentru problemele pe care fostul premier italian Silvio Berlusconi le are cu legea: faptul că acesta este heterosexual. Afirmaţiile au fost făcute în prezenţa lui Romano Prodi, un opozant al controversatului politician din peninsulă, şi au stârnit râsetele asistenţei: „Berlusconi a fost judecat numai pentru că îi plac femeile. Dacă ar fi fost homosexual, nimeni nu s-ar fi atins de el”, a spus Vladimir Putin.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri