Mărturii din infernul de la Bataclan. Membrii trupei au povestit momentele de groază prin care au trecut

Data publicării:
trupa bataclan

Julian Dorio, toboşar: „Noi suntem o trupă zgomotoasă. Muzica noastră acoperă chiar şi zgomotul efectelor pirotehnice. Dar primele focuri de armă au fost atât de puternice încât mi-am dat seama imediat că ceva nu este în regulă. Am văzut doi bărbaţi care trăgeau fără oprire asupra spectatorilor. Cred că a fost cel mai îngrozitor lucru la care am sistat vreodată.”

Spectacolul rockerilor de la Eagles of Death Metal începuse de o oră când au năvălit în sală teroriştii.

Shawn London, sunetist: „Oamenii se prăbuşeau pe capete. Unii erau răniţi, alţii erau morţi. Eu rămăsesem în picioare. L-am văzut pe cel care trăgea. M-a privit direct în ochi. Apoi a încercat să mă împuşte, dar a ratat şi a lovit placa de sunet.”

Solistul îşi aminteşte ca prin ceaţă că a fugit de pe scenă. În fiecare secundă se întreba ce se întâmplă cu colegii lui.

Jesse Hughes, solist: „M-am simţit atât de vinovat că i-am lăsat pe scenă pe Matt şi Denny. Nu ştim ce s-a întâmplat cu ei. Speram că au reuşit să fugă.”

Matt McJunkins, basist: „Am intrat într-o cameră unde mai erau nişte oameni. Se ajutau între ei. Unii fuseseră împuşcaţi şi sângerau. Alţii adunaseră nişte scaune şi încercau să baricadeze uşa cu ele. Cineva lăsase acolo o sticlă de şampanie, voiam să sărbătorim după spectacol, dar acum o puteam folosi doar... (Reporter: Doar ca o armă?) Da, doar atât aveam la îndemână.”

Toţi membrii trupei Eagles of Death Metal au supravieţuit şi vor să revină la Bataclan după ce sala de spectacole va fi redeschisă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul momentului despre Kate Middleton! Boala nemiloasă nu a iertat-o, toţi se asteaptau la cu totul...
Digi FM
Mihaela Rădulescu, primele declarații după autopsia lui Felix Baumgartner: „Eram convinsă”
Pro FM
Ce avere avea Ozzy Osbourne și cine va moșteni totul. Legenda rock avea 6 copii din două căsătorii
Film Now
Starea de sănătate a lui Bruce Willis s-a agravat. Legendarul actor nu mai poate vorbi, citi sau merge
Adevarul
Ultimele clipe ale lui Ozzy Osbourne. Paramedicii au ajuns marți dimineață la vila superstarului rock și au...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță tăierea pensiilor speciale cu 3.000-5.000 de lei. S-a anunțat și data exactă
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Antonio Banderas și Robert De Niro, la prânz, pe terasă în Marbella. „Ce imagine! Doi giganți ai...
UTV
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist al trupei Black Sabbath s-a stins la scurt timp după...